Peste 50 de suporteri „U" Cluj au donat, joi şi vineri, sânge la Centrul de Transfuzii, pentru a-şi procura bilete la meciul de sâmbătă dintre echipa lor favorită şi CFR Cluj.
După scandalul iscat din cauza preţului mult prea mare al biletelor la meciul dintre CFR Cluj si „U" Cluj, fanii Universităţii au decis să recurgă chiar şi la soluţii extreme pentru a fi alături de echipa lor de suflet.
„Am decis să nu acceptăm niciun ajutor financiar din partea clubului, deoarece datoria noastră, ca fani, este să ajutăm echipa întotdeauna, în orice situaţie şi prin orice mijloace. Ideea de a dona sânge a venit la o întâlnire neoficială şi am decis că este cel mai bun lucru pe care îl putem face, ajutăm şi echipa, şi oamenii care au nevoie de sânge", a declarat Marius Iurean, unul dintre suporterii donatori.
La Centrul de Transfuzii din Cluj s-au prezentat, joi şi vineri dimineaţă, în jur de 50 de suporteri cu vârste cuprinse între 16 si 50 de ani. „Cei de 16 ani au fost refuzaţi din cauza vârstei. O fată a fost chiar refuzată din cauza unor probleme de sănătate. După cum vedeţi, cu toţii suntem alături de echipă", a mai declarat suporterul „U" Cluj.
Cei care au donat sânge au primit cupoane valorice pe care le vor schimba în bani. „Am vorbit cu patronul unui supermarket care ne va ajuta. Vom schimba bonurile primite în bani", a mai spus Marius Iurean.
Fanii „U" Cluj: „S-a comis un abuz!"
Suporterii „U" Cluj au decis să acţioneze în instanţă oficialii clubului CFR 1907 Cluj, deoarece, susţin aceştia, s-a comis un abuz.
Bilete de 1 leu pentru meciul de sâmbătă
„Există o lege care spune că biletele pentru fanii echipei oaspete trebuie să aibă acelaşi preţ ca şi biletele pentru fanii echipei gazdă. Ei au bilete pe care au plătit un leu, iar noi am plătit 150 de lei, acesta este un abuz", au declarat suporterii „U" Clu