Pe Mihai Popa l-am admirat mereu in tacere pentru inteligenta lui sclipitoare, pentru umorul lui contagios, mereu imprevizibil. E singurul om pe l-am cunoscut pasionat in egala masura de cifre, teologie si literatura. Credea in Dumnezeu cu aceeasi forta cu care gandea rational si se dedica matematicii pure. Fire hipersensibila, citea enorm. Era fascinat de filozofie, de idei si de sisteme. A  fost cel mai bun prieten din adolescenta. Ajunsese un excelent profesor de matematica la liceul teoretic Octavian Goga din Sibiu.

Am petrecut la jumatatea anilor 90 veri la rand in satul nostru din Ardeal, palavragind despre carti si filme. Mihai ar fi vorbit, poate, si despre cifre, insa limba lui n-am inteles-o niciodata, asa ca se intampla uneori sa tacem ore intregi jucand sah. Apoi, odata intrati in viata, i-am pierdut sirul pasiunilor. N-am apucat niciodata sa-i spun cat de mult il pretuiesc, cat de mult imi lipseste, in peisajul pestrit din Bucuresti, spiritul sau solar si luminos.

Am glumit ultima data impreuna acum doua saptamani, intr-un salon de spital, desi nu mai era de glumit. Am vazut, dupa atatia ani, ca bunatatea era la locul ei in cei doi ochi mari si albastri, la fel de vii si de mirati ca in adolescenta.

A murit vineri dimineata la 11.10, rapus de o boala care nu iarta. Avea 37 de ani. E cumplit, bunul meu prieten, ca ai plecat atat de repede. Imi pare tare rau ca n-am gasit vreme sa ne vedem mai des in ultimii ani.

Condoleante Adei si familiei care l-a iubit atat de mult

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.

Pe Mihai Popa l-am admirat mereu in tacere pentru inteligenta lui sclipitoare, pentru umorul lui contagios, mereu imprevizibil. E singurul om pe l-am cunoscut pasionat in egala masura de cifre, teologie si literatura. Credea in Dumnezeu cu aceeasi forta cu care gandea rational si se dedica matematicii pure. Fire hipe