Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzători de canabis condamnaţi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 noiembrie 2011 ·

Tribunalul Dolj a condamnat miercuri patru craioveni trimişi în judecată la sfârşitul lunii octombrie pentru comiterea infracţiunii de cultivare, vânzare şi deţinere de droguri de risc. Cei patru inculpaţi, Florin Degeratu, Cristian Lăţa, Liviu Cojocaru şi Virgil Petcu, au fost arestaţi pe 28 septembrie, după o acţiune de prindere în flagrant organizată de ofiţerii BCCO Craiova sub coordonarea procurorilor DIICOT.

Anchetatorii au început cercetările în acest caz încă din octombrie 2010, când ofiţerii antidrog ai BCCO au aflat că în Craiova există un grup infracţional condus de un anume Fotodin, care se ocupă cu vânzarea de droguri de risc, în special canabis.

Pe 22 octombrie 2010, un investigator sub acoperire l-a contactat pe Lăţa, iar cei doi s-au întâlnit în apropierea Târgului Romaneşti, după care s-au dus acasă la Cojocaru, pe strada Emil Racoviţă din Craiova. Acesta din urmă l-a sunat pe Degeratu, care a venit cu un plic cu canabis în schimbul căruia a primit 200 de lei.

Ulterior, acelaşi poliţist sub acoperire a mai aranjat alte patru cumpărări autorizate de canabis de la Lăţa, iar după ce au strâns suficiente probe împotriva celor patru craioveni, marţi, 27 septembrie 2011, anchetatorii au organizat flagrantul. De data aceasta, investigatorul sub acoperire l-a sunat pe Degeratu şi a stabilit o întâlnire în parcarea magazinului real,- din Craiova. Degeratu a venit cu BMW-ul său şi i-a dat poliţistului un pachet cu fragmente vegetale pentru suma de 300 de lei, după care au apărut şi ofiţerii antidrog, care aşteptau în apropiere. În aceeaşi zi au fost efectuate percheziţii la domiciliile celor patru craioveni, acasă la Degeratu fiind găsite câteva grame de canabis şi un pistol cu aer comprimat. De asemenea, în spatele casei lui Degeratu din comuna Sadova a fost descoperită o cultură de cânepă sălbatică, din care era recoltat canabisul vândut în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°