● A picurat bruma peste ogorul veştejit, albindu-i obrajii supţi de neploaia ultimelor luni de caniculă. E frig, şi-un şuierat prelung face să tremure brazdele, încremenite altminteri. Se-nfioară şi plopii de la buza apei, tot mai răriţi la frunză. O cioară croncăne, blazat şi răguşit, în văz­du­hul pustiu. Vântul îi poartă strigătul în­singurat dincolo de dealurile ple­şuve şi-l duce aşa până se risipeşte în depărtarea cristalină. Păşesc printr-o vie culeasă nu prea demult. Are lăs­tarii răvăşiţi pe răzorul frământat de calcătura greoaie a culegătorilor şi este potopită de iarba înaltă, roşie la tul­pină. Trec pe lângă butucii cândva încărcaţi de ciorchini aromaţi la gust şi rămân să-mi rumeg tulburarea. Privesc răscolit viţele-de-vie şi, deodată, îmi par nişte femei despletite în dezordine, îmbătrânite şi abandonate. Nu mai au nimic din frumuseţea fra­gedă şi cochetă dezvăluită de­u­năzi. Cineva le-a furat copiii de la sân şi parcă şi-au pierdut minţile. Cată în jur cu privirile rătăcite şi nu pricep o iotă din rânduiala nemiloasă a omului. Mă urnesc împovorat din locul în care un nuc sfrijit îşi scutură ra­mu­ri­le încă dese. Strivesc sub picior o joardă de viţă şi o aud scâncind de durere. Mi se strânge inima de mila bietei făpturi. O lacrimă limpede a umezit glodul amestecat cu sufletul rănit al lăstarului muribund. Tristeţe de toamnă şi câmpul ce se vaită în nemărginirea melancolică.

● Atunci, în copilărie, ma-marea alegea strugurii cu boabă zemoasă şi sănătoasă, nepistosită, şi-i aşeza în pod, pe foi de ziare. Îi punea la păs­trare pentru iarna ce se ivea întotdeauna la sorocul ştiut din timp. Îi răsfira cu grjă pe hârtia folositoare la orice trebuinţă şi îi binecuvânta cu voce domoală. Când cădea în­ghe­ţul, şi viforul ridica zăpada la cer, bu­ni­ca aducea struguri în strachină şi ne chema să-i legumim. Miroseau a câmp parfumat, a vară înflorită, b