Cu ce se mai laudă primarii noştri, mai precis care sunt investiţiile în infrastructură rutieră realizate de aceştia, în anul 2011? Acesta a fost întrebarea pe care am adresat-o mai multor administraţii locale din Alba, la finalul unui alt an de recesiune, în încercarea de a afla cum şi-au drămuit primarii bugetele şi câţi kilometri de drum asfaltat au mai fost daţi în folosinţă, cetăţenilor. Primii cărora ne-am adresat au fost primarii din Cugir şi Aiud.
Nu a fost cel mai prolific an din acest punct de vedere. A fost răspunsul primarului din Cugir, Adrian Teban, cu privire la investiţiile făcute în infrastructură. Acesta ne-a explicat că, în ciuda interesului manifestat, a obiectivelor pe care administraţia locală şi le-a propus, realizările de până acum nu sunt pe măsura aşteptărilor şi eforturilor depuse.
La Cugir: “Proiecte împotmolite în desişul birocratic al ministerelor”
“Spunem acest lucru deoarece, în ultimii ani, primarul Adrian Teban şi-a fixat ca obiectiv atragerea de fonduri europene care păreau a fi singura şansă de dezvoltare a localităţii, în condiţiile crizei economice şi a faptului că fondurile guvernamentale şi judeţene au ocolit Cugirul. Din păcate, proiectele depuse s-au <împotmolit> în desişul politic si birocratic al ministerelor (din 10 proiecte aflate în diferite stadii de evoluţie, doar unul singur fost aprobat anul acesta)”, au declarat reprezentanţii Primăriei Cugir.
Aceştia ne-au explicat că, la începutul anului, au fost alocaţi 1.000.000 lei pentru repararea străzilor, amenajarea parcărilor şi pentru reparaţii la trotuare. În primăvară, a fost refăcut covorul asfaltic dintre străzile Rozelor, 1 Decembrie 1918 şi Alexandru Sahia, pe o lungime de 85 m, precum şi pe strada Principală din Vinerea. De asemenea, pe străzile I.B. Deleanu, Mihai Viteazu şi Libertăţii s-a intervenit pentru refacerea carosabilului