Romania a amanat planurile de a vinde obligatiuni in dolari pana la imbunatatirea conditiilor din piata, dupa ce temerile cu privire la o contagiune de la criza datoriilor din zona euro a crescut costurile de imprumut pentru toate statele europene, potrivit Bloomberg. Emisiunea de obligatiuni pe termen mediu (Medium Term Notes - MTN) in dolari era programata initial pentru sfarsitul lunii noiembrie.
Reprezentantii Romaniei au participat in ultima saptamana la intalniri cu investitorii in Marea Britanie si SUA, care au aratat un interes puternic pentru aceste obligatiuni, a declarat Bogdan Dragoi, secretar de stat in Ministerul Finantelor.
"Probabil ca nu sunt foarte optimisti in legatura cu prognozele privind randamentul pe care le-au primit de la investitori. Ar putea avea sanse mai mari in viitorul apropiat. Cred ca obligatiunile romanesti insa sunt preferate in locul celor emise de alte state din regiune", a declarat Gyula Toth, analist sef pentru Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa la Unicredit in Vienna.
"Roadshow-ul a dat rezultate bune, investitorii au aratat un interes puternic pentru Romania si acum asteptam cel mai bun moment pentru a emite obligatiunile in dolari. Asteptam ca pietele sa se calmeze si suntem gata sa emitem imediat ce acest lucru se intampla", a mai spus Dragoi.
Aceasta ar fi fost prima emisiune de titluri de stat in dolari in cadrul programului MTN, prin care Romania intentioneaza sa atraga sapte miliarde de euro in trei ani. Romania dorea sa atraga pana la doua miliarde de dolari prin cea de-a doua emisiune de obligatiuni in valuta din 2011, dupa ce la inceputul acestui an a anuntat ca nu va mai trage bani din imprumutul de la FMI.
Totodata, si Cehia a anuntat la finele lunii octombrie ca ar putea amana emisiunea de eurobonduri din acest an din cauza volatilitatii p