Întoarcerea Stelei pe stadionul din Bulevardul Ghencea este pe zi ce trece tot mai puţin probabilă. Elevilor lui Ilie Stan le prieşte, se pare, exilul, Steaua fiind în acest moment cea mai bună echipă din campionat la meciurile considerate a fi "acasă". Mai mult, plecarea din "Templul fotbalului românesc" a ajutat Steaua să se plaseze prima într-un top al asistenţei, numărul total al spectatorilor fiind peste cel din sezonul trecut.
Deşi în clasamentul general e abia pe locul 5, la 8 puncte în spatele liderului Dinamo, lucrurile se schimbă atunci când privim doar rezultatele de pe teren propriu ale Stelei. Cinci victorii, un egal şi o înfrângere este bilanţul obţinut de roş-albaştri la acest capitol. Pandurii Tg. Jiu a reuşit să administreze Stelei singura înfrângere, 2-1 pe stadionul Astra, în timp ce rezultatul de egalitate, 0-0, a fost înregistrat în meciul cu Rapid, de pe Naţional Arena. În rest, fotbaliştii conduşi mai întâi de Roni Levi, apoi de Ilie Stan au obţinut victorii pe linie, fie că au jucat la Constanţa, Ploieşti, Buzău sau pe noul stadion naţional.
Mai buni ca anul trecut
Steaua a adunat în meciurile de "acasă" 16 din cele 22 de puncte pe care le are în clasamentul general. Dinamo, Rapid şi "U" Cluj sunt la două puncte în spatele roş-albaştrilor, însă fiecare dintre aceste echipe are şi un meci mai puţin disputat pe teren propriu. În sezonul trecut, Steaua stătea mai prost la acest capitol după ce jucase şapte partide în Ghencea. Roş-albaştrii aveau patru victorii, două egaluri şi o înfrângere, deci numai 14 puncte.
Medie mai scăzută cu 3.400 de fani
Plimbările Stelei prin ţară din acest sezon au stârnit un interes mare, numărul total al spectatorilor care au văzut echipa pe viu fiind acum mult mai mare decât anul trecut. Astfel, după şapte meciuri jucate "acasă", Steaua a adunat o medie de