Dosarul în urma căruia şeful Protecţiei Consumatorului Braşov, Ionel Spătaru, a fost arestat pentru luare de mită se extinde.
Primarul Braşovului, George Scripcaru (foto), prefectul Ion Gonţea, dar şi şefa Serviciului ,,Autorizări construcţii" din Primărie şi şeful DSV Braşov, Dorin Enache, sunt, în vizorul DNA, sub acuzaţia de luare de mită şi abuz în serviciu.
Conform unor surse din cadrul DNA, cercetările ar fi în stadiu preliminar, iar procurorul care l-a cercetat pe Ionel Spătaru a dispus, prin rechizitoriu, disjungerea cauzei faţă de cele cinci persoane implicate şi continuarea anchetei penale în cazul lor, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită. Atât primarul, cât şi prefectul au declarat că nu au cunoştinţă de această anchetă, ei fiind audiaţi doar în calitate de martori, la 26 octombrie, în cazul şpăgii luate de şeful OJPC Braşov.