O apariţie surprinzătoare, dar extrem de necesară! E vorba despre primele trei volume*) din Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postbelică, publicate sub coordonarea academicianului Eugen Simion.
În primul rând este un proiect foate vast. Au apărut primele trei volume, care se opresc la anul 1948, inclusiv. În faza finală vor fi probabil aproape douăzeci de volume, autorii propunându-şi, deocamdată, ca punct de reper aprilie 1964, adică cea mai sumbră perioadă din istoria literaturii române. În prefaţa sa, Eugen Simon dezvăluie că un alt grup de cercetători, sărind peste perioada 1964-1990, pregăteşte o mică istorie a vieţii literare de după căderea comunismului.
În al doilea rând, cele trei volume apărute până acum reconstituie evenimentele care au marcat istoria literară, oricât de confuze şi contradictorii vor fi fost. Lună de lună sunt consemnate toate evenimentele care au marcat literele în aceşti ani.
În al treilea rând ne aflăm în faţa unui "exerciţiu de arheologie literară". Au fost investigate 145 de publicaţii care apăreau în acea perioadă, toate consemnate în Indexul volumelor.
În al patrulea rând, textele selectate şi prezentate aparţin tututor genurilor publicistice - note, ştiri, artciole, anchete, interviuri, cronici literare, polemici, pamflete, scrisori deschise, apeluri etc. Cele mai multe vizează în mod direct fenomenele literare, dar şi unele care se referă la domeniul politico-ideologic, adică hotărâri, cuvântări, conferinţe ş.a.
"Oferim celor interesaţi - scrie acad. Eugen Simion - o cronologie a vieţii literare care nu trebuie confundată, în niciun chip, cu o istorie a vieţii literare din primii ani de după război, dar care, în intenţiile noastre, poate pregăti apariţia unei asemenea istorii." Nu poate fi trecută cu vederea o altă raţiune a elaborării Cronologiei, menţionată şi ea de coordonatorul volume