La Paris s-a deschis recent expoziţia Game Story - o istorie a jocurilor video, în prestigioasele săli ale lui Grand Palais. Templu rezervat de obicei artelor clasice, instituţia culturală de pe celebra arteră Champs-Elysées din inima Parisului ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că aceste jocuri video au intrat definitiv în cultura noastră.
Vasile Damian a vizitat expozitia şi s-a întors entuziasmat de ceea ce a văzut:
„Mario şi Pacman alături de Cézanne şi Picasso!” Ziaristul de la Le Monde se declară copleşit de această apropiere. Şi totusi unii vorbesc de „artă digitală”, iar alţii, precum ministrul francez al culturii, Frédéric Mitterrand, evocă „dimensiunea estetică şi patrimonială a jocurilor video care fac parte din cultura noastră comună”. Fenomenul nu este însă doar unul cultural, ci are şi o dimensiune socială şi mai ales industrială.
Expoziţia Game Story nu este nici pe departe o galerie de jocuri video, nici o retrospectivă. E vorba mai degrabă despre o desfăşurare cronologică a evoluţiei estetice a jocurilor video. Atât jucătorii înveteraţi, cât şi nostalgicii se vor bucura redescoperind cele 80 de jocuri prezentate şi utilizabile de către vizitatori. Manetele, consolele, bornele - până şi ecranele alb-negru - toate sunt originale, de epocă, pentru a permite o incursiune şi mai realistă în lumea pixelilor.
De la pixeli mari şi urâţi, la grafică de zeci de milioane de euro
După mai bine de patru decenii de existentă, jocurile video au trecut de mult de stadiul luptelor strict violente şi stupide. Pacman sau Pong, creaţi pe bază de pixeli mari şi urâţi, au lăsat astăzi locul unui estetism tridimensional admirat până şi de cei mai critici analişti. Sursele de inspiraţie, în particular benzile desenate, cărţile, filmele, nu au lipsit, e adevărat, iar pentru vizitatori, ele sunt expuse alături de aceste jocuri, toc
