Motto – deviză: „Decât la noroc, mai bine…hai, noroc!”
Vasile Cocârţ, zis Vasilică Una mică, avea un nume parcă predestinat
Toată ziua (şi o parte din noapte) ieşea la produs. La produs scandal, în barul din colţ. Bea o vodcă, două (nu mai mult de nouă!) şi se punea pe arţag. Pornea de la politică şi se oprea la F.M.I. şi femei. Înjura de mama focului şi mamele celor de sus, dar nu sus de tot. Asta, până mai ieri. Ieri a început să tragă la măsea, după ce a tot tras la loz în plic şi nu a ieşit nimic. (Nu ştiam că mai există „Loz în plic”, dai un ban, nu iei nimic!). Cum libertatea postrevoluţionară a răspuns din plin cântecului de petrecere „Cine-a pus cârciuma-n drum / Ăla n-a fost om nebun!” (aş zice, completa eu: “Dar cu mintea cam nătângă / Că putea s-o pună…lângă!”), din cinci în cinci metri, lui Cocârţ îi tot ieşea în cale un birt, o bodegă, un bar, o terasă. Trăgea câte halbă de vodcă rasă, aşa încât la ultima crâşmă, denumită, culmea „La ultimul leu”, abia a îngăimat „O…o…vo…vot…” „O votezi pe primăriţă?”, încercă să-l ajute barmanul. „Nu, o vo…o vo…” „O vorbă să-ţi mai spun?”, aruncă o completare ironică omul de după tejghea. Vasilică se opinti şi reuşi să articuleze şi cuvântul „vodcă” şi pe barman, aşa, din senin. Tot din senin apăru, la timp, un echipaj de Poliţie, intervenind pentru aplanarea conflictului. Explicaţiile părţilor erau, evident, împărţite. Barmanul că „E criţă!”, Cocârţ că „A-njurat-o pe primăriţă!”. Până la urmă, părţile au căzut de comun acord: Vasilică, sub masă şi sub incidenţa legii, cârciumarul, în transă, mai ales că pistolul cu care a vrut să riposteze n-a luat foc. De atunci, bodega se cheamă „Hai, noroc!”
Motto – deviză: „Decât la noroc, mai bine…hai, noroc!”
Vasile Cocârţ, zis Vasilică Una mică, avea un nume parcă predestinat
Toată ziua (şi o parte din noapte) ieşea la produs
