Până acum Emil Boc s-a detaşat în rândul politicienilor români prin onestitate.
În ciuda criticilor care i-au fost aduse sau a defectelor, reale sau nu, care i s-au imputat, premierul a avut mereu un atu. Un argument zdrobitor, care probabil i-a prelungit viaţa politică, un CEC în alb: cinstea. Acuzat de incompetenţă, de lipsa unui program de guvernare coerent, de şovăială şi inconsecvenţă, micul clujean a pus ca platoşă cea mai importantă virtute a sa: corectitudinea. Într-o ţară în care şpaga a devenit o tradiţie, un obicei al pământului, Emil Boc părea un imun într-o leprozerie! Toate i-au fost iertate în numele acestei calităţi rarisime în politica românească. Nimeni nu taie mâna care dă, cum spune un proverb! Din nefericire, şi suntem obligaţi să o spunem, cariera sa începe să apună. Cel puţin la nivel de imagine. Iar borna de unde putem vorbi de mărirea şi decăderea lui Emil Boc este scandalul de corupţie de la Cluj Napoca, fieful său.
Sub guvernarea PSD apăruse, după Bucureşti, un teribil pol de putere: Bacăul, unde domnea ca un aristocrat Viorel Hrebenciuc. S-a investit enorm, iar oraşul lui Bacovia devenise o citadelă a finanţelor. Pe drept cuvânt, invidioşi pe distribuirea clientelară a fondurilor guvernamentale, transilvănenii au încercat să organizeze o contrapondere prin "Grupul de la Cluj". Ajuns la putere, Emil Boc nu doar că a umplut aparatul administrativ şi guvernamental cu clujeni, dar a şi dirijat fonduri enorme spre capitala Transilvaniei, Cluj- Napoca. Şi bine a făcut, era nevoie de bani, de fluxuri financiare, după atâta secetă. Modul în care aceşti bani au fost folosiţi ridică însă semne de întrebare. Aruncă o pată pe obrazul incoruptibilului Emil Boc. Zeciuirea fondurilor, modul infracţional prin care acestea erau atribuite demonstrează un faliment al politicii lui Boc. Nu s-a ridicat mai presus de PSD, modalităţile de
