Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un "Degeţel" de ajutor pentru "Ciobi"! "Câinii" au găsit întăriri pentru flancul drept în Moldova!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 19 noiembrie 2011 · ·

Dinamo vrea să-şi asigure serviciile celui mai talentat jucător al Bacăului, Ionuţ Mihălăchioae (20 de ani), pe care urmează să-l transfere în această iarnă. Fundaşul dreapta al moldovenilor a fost internaţional U19, iar fanii i-au creat o pagină virtuală, în limba italiană.

Faptul că Dinamo îşi va deschide o şcoală de fotbal la Oneşti se face deja simţit, iar tinerele speranţe din zonă sunt monitorizate cu atenţie de scouterii "câinilor". Astfel, oficialii dinamovişti negociază cu omologii de la FCM Bacău transferul lui Ionuţ Mihălăchioae. Fundaşul dreapta al galben-albaştrilor este cel mai bun produs pe care îl are în prezent fotbalul băcăuan. Mihălăchioae nu a jucat până acum în Liga I, însă a fost om de bază al naţionalei U19, în 2009. În plus, fanii, care îl alintă "Ionel Degeţel", i-au creat şi o pagină web personală, în limba italiană!

Îl vor urma şi alţi colegi

Tratativele pentru fundaşul de 20 de ani s-ar putea finaliza curând, dar Dinamo mai are în vedere şi alţi tineri din lotul celor de la FCM Bacău. Dacă "Degeţel" este văzut ca o variantă pentru prima echipă, acolo unde "câinii" suferă în banda dreaptă, colegii acestuia vor fi aduşi la "satelitul" Dinamo II.

"Cred că s-a vorbit cu Scânteie (n.r. - preşedintele CA), fiindcă pe mine nu m-a contactat nimeni de la Dinamo. Oricum, Mihălăchioae nu este singurul jucător dorit de echipe de Liga I, fiindcă sunt trei-patru formaţii care s-au interesat şi de Stamatin, Boghian, Vraciu, Lozneanu sau Ursu", a explicat pentru ProSport Dumitru Sechelariu, patronul lui FCM Bacău.

Mihălăchioae ar putea juca fără probleme în Liga I, deşi încă nu a debutat în primul eşalon

Dumitru Sechelariu, patron FCM Bacău

9 meciuri a bifat Ionuţ Mihălăchioae pentru naţionala U19, în 2009

21 de ani va împlini jucătorul pe 30 ianuarie 2012

22 de partide a bifat Ionuţ sezo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°