* ADEVARUL
* FMI a solicitat Guvernului privatizarea a 51% din Hidroelectrica
Oficialii Fondului Monetar Internaţional au cerut Guvernului să privatizeze prin listarea la bursă pachetul majoritar din Hidroelectrica, cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie din România, au declarat, pentru "Adevărul", surse din sectorul energetic. "Cei de la FMI ne-au spus că Hidroelectrica va merge bine doar dacă este în mâini private. Au insistat pe listarea unui pachet de 51% din Hidroelectrica. În scrisoarea de intenţie semnată la ultima vizită nu a fost trecută şi această cerinţă, însă FMI va insista pe acest aspect la următoarea vizită", au spus sursele menţionate.
* Ce scoate România la vânzare
Guvernul s-a angajat în faţa FMI să privatizeze pachetele majoritare de acţiuni la cele trei complexuri energetice din Oltenia, care vor forma, împreună cu minele de lignit din zonă, o nouă companie care va produce 30% din electricitatea ţării. De asemenea, vor fi vândute pachetele majoritare la Oltchim, CFR Marfă, Cuprumin, Electrocentrale Bucureşti, Electrica Furnizare şi Electrica Serv. Şi viitorul complex energetic din Valea Jiului va fi scos la privatizare. El va include Compania Naţională a Huilei şi termocentralele Deva şi Paroşeni. Totodată, programul de privatizări pe bursă vizează listarea a câte 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, câte 15% din Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, precum şi 9,81% din acţiunile statului la Petrom.
* Pro TV, printre puţinele afaceri profitabile ale CME
Singurele ţări în care grupul Central European Media Enterprises (CME) are rezultate profit sunt România şi Cehia, relevă un raport publicat de agenţia Standard & Poor's, care retrogradează coroporaţia media, la perspectivă negativă. "Profitabilitatea CME se concentrează în Cehia (monedă străină AA-/Stabil/A-1+; monedă locală AA/Stabil/A-1+) şi