Antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu, a acuzat arbitrajul meciului cu Voinţa Sibiu, scor 1-0, menţionând că echipa sa trebuia să primească un penalty şi a avut un gol valabil, care i-a fost anulat incorect.
"Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, dar m-am săturat de greşelile care se comit împotriva noastră. Nu vreau să cred că sunt intenţionate, dar apar des şi mă dezamăgesc. Am avut un penalti clar şi acum pe reluări am văzut că am avut şi un gol perfect valabil. Nu stiu dacă o fac intenţionat sau nu, dar de câteva meciuri se greşeşte împotriva noastră", a spus Ciobotariu după meci.
Tehnicianul a menţionat că Dinamo a meritat cele trei puncte, chiar dacă au fost câştigate greu: "A fost un joc foarte greu, cu o echipă bine organizată. Cei de la Sibiu au avut câteva situaţii bune de a marca. I-am feliciat la final pentru că au jucat un fotbal foarte bun, ne-au creat multe probleme azi. Jucătorilor mei le-am spus dinainte că vom avea un meci greu, pentru că aşa este cu echipele nou promovate. Cred, însă, că meritam cele trei puncte".
Liviu Ciobotariu a lăudat prestaţia portarului Cristian Bălgrădean, despre care a spus că îşi merită locul la echipa naţională. "Azi, am avut un portar de zile mari, care a arătat că îşi merită locul la echipa naţională. Bălgrădean este un portar valoros, a prins o zi bună. L-am felicitat, este un caracter bun, foarte cuminte", a spus antrenorul dinamovist.
Tehnicianul a menţionat că în mod sigur la meciul cu Steaua, vor fi mai mulţi suporteri la stadion. "Nu ştiu de ce au fost puţini spectatori, poate din cauza frigului. Cu siguranţă la meciul cu Steaua vor fi mai mulţi. E mult mai bine că jucăm în Ştefan cel Mari cu Steaua, din punctul de vedere al terenului. Pe Arena Naţională urmau să se joace trei meciuri şi era greu să se refacă gazonul. Aşa am preferat să jucăm acasă, pe un teren bun, ceea ce cred că le c