Yannick Noah, fost tenisman şi în prezent cântăreţ, s-a pronunţat în favoarea legalizării dopajului în sport, într-o cronică apărută, sâmbătă, în cotidianul francez Le Monde, menţionând că astfel "toată lumea va avea poţiunea magică", pe care, în opinia sa, sportivii spanioli o folosesc deja.
"Să oprim ipocrizia. Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie, însă nimeni nu mai poate fi tras pe sfoară. Cea mai bună atitudine este să acceptăm dopajul. Astfel, toată lumea va avea poţiunea magică", a precizat în cronică Yannick Noah, personalitatea preferată de francezi, potrivit unui clasament realizat de Ifop pentru cotidianul Journal du Dimanche.
Interogându-se asupra dominaţiei sportivilor spanioli "pe terenul de fotbal, în baschet şi pe şoselele din Turul Franţei", Yannick Noah se întreabă dacă aceştia au descoperit "tehnici şi tactici de antrenament avangardiste, pe care nimeni înaintea lor nu şi le-a imaginat".
"Am dubii mari să cred asta. Astăzi, sportul este puţin ca Asterix la Jocurile Olimpice: dacă nu ai poţiunea magică, este greu să câştigi. Şi avem impresia că, la fel ca Obelix, (sportivii spanioli) sunt pasionaţi de asta", acuză Yannick Noah.
Yannick Noah, fost tenisman şi în prezent cântăreţ, s-a pronunţat în favoarea legalizării dopajului în sport, într-o cronică apărută, sâmbătă, în cotidianul francez Le Monde, menţionând că astfel "toată lumea va avea poţiunea magică", pe care, în opinia sa, sportivii spanioli o folosesc deja.
"Să oprim ipocrizia. Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie, însă nimeni nu mai poate fi tras pe sfoară. Cea mai bună atitudine este să acceptăm dopajul. Astfel, toată lumea va avea poţiunea magică", a precizat în cronică Yannick Noah, personalitatea preferată de francezi, potrivit unui clasament realizat de Ifop pentru cotidianul Journal du Dimanche.
Interogându-se asupra dominaţiei spo