Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasiune. Bogdan Panait

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Pasiune – aşa descrie fotografia, într-un cuvânt, craioveanul Bogdan Panait, unul dintre cei mai apreciaţi peisagişti din România. Săptămâna viitoare, însă, el va aduce în faţa publicului, la Teatrul Naţional din Craiova, o expoziţie de portret, intitulată „Clasic“. Tot cu pasiune.

Evenimentul va aduce la un loc „15 feţe şi fete. Sunt 40 de lucrări tipărite pe pânză - o nouă modă în România“, mărturiseşte artistul. Vernisajul va avea loc luni, 21 noiembrie, la ora 17.00, în holul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, iar expoziţia va dura până pe 26 noiembrie. „Este o expoziţie de portret şi numai de portret, într-un stil aproape clasic, pictural. De pe la anii 1400-1500 încoace există influenţe generate din acest punct de vedere“, a spus Bogdan Panait.

Fotograful recunoaşte că a avut şi că are, fiindcă este unul dintre cei mai buni peisagişti - „o perioadă de câţiva ani de zile în care m-a interesat numai peisajul, numai geometria, cromatică. Sunt lucruri pe care le urmăreşti, le cauţi, le identifici, apoi aştepţi lumina potrivită“. Faţă de fotografia de stradă, cea de peisaj implică o muncă mai elaborată: „Portretul este o muncă destul de complexă, necesită comunicare, timp, în alte locuri decât strada. Merg pe stradă, văd lucruri care merită fotografiate, dar nu le fotografiez pentru că nu e stilul meu“. Aşadar, Bogdan Panait admite că nu poate practica ceea ce se numeşte „portret întâmplător“, pentru că „lipsa de comunicare dintre fotograf şi subiect poate să transpară lejer din fotografie. Eu consider că tocmai comunicarea asta este extrem de importantă“.

„Marea este cel mai generos subiect“

Dintre toate locurile pe care le-a vizitat, văzut şi fotografiat, lui Bogdan Panait i-au rămas în memorie peisajele greceşti. „Din punctul meu de vedere, la momentul actual, cea mai frumoasă ţară pentru peisaj este Grecia. Marea este cel ma

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 45 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 51 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 46 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°