Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

La vânătoare de vrăjitoare

Atunci când auzim numele Salem, gândul ni se duce automat la procese pentru vrăjitorie şi sentinţe nedrepte. Însă, dincolo de legendele care au rămas în folclor despre unul dintre cele mai ciudate şi mai violente episoade de isterie colectivă din istorie, care este adevărul care se ascunde în spatele acestei tragedii? Potrivit ditadifulmine.com, Salem a fost şi este un orăşel din Massachusetts, fondat în 1626 de un grup de pescari, la gura de vărsare a râului Naumkeag, pe locurile unde înainte se afla o aşezare de indigeni americani. Pe vremuri, Salem avea în jur de 900 de locuitori, numărul acestora crescând foarte încet până la jumătatea secolului următor, când pe aceste meleaguri locuiau aproape 4.500 de suflete. Deşi era o localitate foarte mică, între 1692 şi 1693, Salem a fost scena unuia dintre cele mai cunoscute episoade de isterie colectivă din istorie: o vânătoare de vrăjitoare, care în cursul unui singur an a dus la executarea a 19 persoane, acuzate de vrăjitorie. În jur de 150 de persoane au fost acuzate că „întreţin relaţii cu divavolul“, iar unele dintre acestea au fost spânzurate, altele tortuate şi altele au petrecut luni întregi în închisoare, fără să aibă parte de vreun proces.

Începutul isteriei

Cum a început această vânătoare a presupuşilor adepţi ai răului? Totul a început odată cu mutarea în Salem a lui Samuel Parris, în funcţia de pastor. Odată cu el, au venit din Barbados, unde locuiseră anterior, soţia Elizabeth, fiica sa de şase ani, Berry, nepoata Abigail Williams şi sclava Tituba. După trei de la sosirea în Salem, Betty şi verişoara sa, Abigail, au început să aibă convulsii, despre care pastorul John Hale a afirmat că au origine supranaturală. Fetele urlau, aruncau cu obiecte în pereţii camerei lor, reciteau versuri ciudate şi se contorsionau în cele mai stranii poziţii, fapt pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 48 minute
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Ciucă: De Ziua Românilor de Pretutindeni, ne gândim la cei care au plecat din ţară, iar acum contribuie la societatea în care s-au stabilit. Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despre viitorul României

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că gândurile se îndreaptă spre cei plecaţi din ţară. ”Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despr

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 3 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum o ora
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum 2 ore
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°