Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bud, din nou în mâna polițiștilor, după ce a încercat să dea o spargere la o sală festivă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Gherghe Bud, proaspăt eliberat după șapte ani de pușcărie, s-a cagulat și a încercat să dea buzna în interiorul unei firme. Recidivistul a fost prins de agentul de pază, iar după o luptă pe viață și pe moarte, Bud a ajuns la sediul Poliției.

Cunoscut pentru că ar avea legături cu lumea interlopă din Arad și nu numai, Gheorghe Bud, în vârstă de aproximativ 40 ani, a intrat din nou în vizorul oamenilor legii după ce a vrut să dea o spargere la o sală de nunţi din Arad. Obișnuit cu infracțiunile, Bud și-a tras cagulă pe cap pentru a nu putea fi recunoscut dar și ciorapi peste pantofi pentru a nu-i putea fi luată urma. Planul său, cel mai probabil, de a pleca cu bunuri din incinta firmei nu a mers așa după cum și l-a stabilit. Asta pentru că agentul de pază, Adrian Dufală, în vârstă de 22 de ani, l-a zărit și, deși și-a pus viața în pericol, a reușit să îl imobilizeze.

„ În jurul orei 4 dimineaţa, agentul de pază în timp ce îşi făcea rondul a observat un individ mascat care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Câteva secunde mai târziu, acesta l-a lovit pe agentul nostru cu un scaun metalic în cap dar lovitura nu l-a doborât cu totul. Fiind un bun sportiv, bine pregătit, agentul nostru s-a redresat şi după o luptă corp la corp a reuşit imobilizarea suspectului. Apoi, agentul a sunat la dispeceratul firmei care a trimis intervenţia rapidă şi apoi a sunat la 112 ” , a declarat George Dumitrescu, şef compartiment pază “Elite Bodyguard Team”.

Declarații “la indigo”

Gheorghe Bud a fost ulterior preluat de echipajele Inspectoratului Județean al Poliției Arad și escortat la sediu pentru audieri. Conform unor surse neoficiale din cadrul anchetatorilor, deși se arăta clar intenția sa după modul în care a procedat și, mai mult, deși s-a luptat pe viață și pe moarte cu agentul de pază care îl imobilizase, Bud a venit cu o altă versiune a evenimentelor. Acesta l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°