Şeful Autorităţii Rutiere Română (ARR) Satu Mare, Nicolae Jurj, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită, urmând să fie prezentat Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat:
În cursul lunii mai 2011, inculpatul Nicolae Jurj, în calitate de şef la Agenţia teritorială Autoritatea Rutieră Română Satu Mare, i-a pretins unui denunţător suma de 2.500 lei pentru ca subordonaţii săi să nu efectueze controale la firma denunţătorului. Din suma pretinsă, Nicolae Jurj a primit de la denunţător 2000 lei. În acelaşi scop, în cursul lunii mai 2011, inculpatul a mai pretins de la un colaborator al denunţătorului o cantitate de motorină sau suma de 1.000 lei, echivalentul combustibilului.
De asemenea, la data de 18 noiembrie 2011, inculpatul Nicolae Jurj, în calitate de şef al ARR Satu Mare, a pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma de 2.500 lei motivând că a intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru ca aceştia să favorizeze firma denunţătorului la momentul efectuării unui control de specialitate. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 18 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.
Şeful Autorităţii Rutiere Română (ARR) Satu Mare, Nicolae Jurj, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită, urmând să fie pr