Temperatura scăzuse pentru prima dată, ziua, sub 10 grade. Aerul răcoros de început de noiembrie îmi brăzdau obrajii. Aveau nevoie. Erau prea îmbujoraţi de la o serie de excerciţii de recuperare şi de la graba de a nu întârzia la întâlnirea cu cei mici. Mă programasem la o vizită cu „o altă lume".
„O casă albă, cu etaj, cum veniţi de la staţia de metrou Tineretului, prima la dreapta si apoi prima la stânga şi iar la stânga. Şi daţi de noi, pe strada Diditel, nr. 11", îmi spusese printr-un email „o voce" hotărâtă. Iar paşii mei au urmat întocmai nu doar traseul, ci şi tonul. Astfel pe 11.11, ora 11 si un pic (îmi place să cred ca a fost şi 11 minute), am intrat într-o altă lume ce a coincis cu un mic sfârşit al unei părţi din mine. Lumea copiilor de care se ocupă AITA (Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism). Aerul cald, oameni zâmbitori şi deschişi, o mulţime de jucării, unele aranjate frumos în etajere, altele aruncate ca după o joacă zdravănă mi-au amintit de toate grădiniţele pe unde am călcat, profesând într-un fel sau altul. Nicio deosebire. Magia, inocenţa pluteau în aer.
Autismul nu se ia!!!
„Nu ştiu cât de mult ştiţi despre autism şi despre copiii care au autism”, m-a pus în gardă Mihai Martinescu (Project Manager AITA), de la primele cuvinte schimbate, trezindu-mă un pic la realitate.
„Mulţi au avut un şoc, mai mic sau mai mare, la întâlnirea cu copiii noştri. E greu pentru un părinte să vadă că al său copil nu spune mama, nu o ia de mână.... Un copil cu autism nu se remarcă prin faptul că nu ştie culorile sau pentru că nu spune poezii. El se remarcă prin faptul că stă singur şi nu e atras de copii sau de jucării. Ţipă, muşcă, nu vorbeşte, nu răspunde la cerinţe”, mă pregăteşte pentru o altă faţă a lumii pe care sunt gata să o aflu mai bine, Daniela Martinescu, psiholog şi totodată preşedintele AITA.
As
