Roata se învîrte în continuare. Odată cu alegerile din 20 noiembrie, Spania este cea de a treia ţară a UE care îşi va schimba guvernul, toate în intervalul scurs de la începutul lunii. Şi a şasea, după Irlanda, Portugalia, Slovacia, Grecia şi Italia, al cărei executif se prăbuşeşte sau renunţă la mandat, luat de valul crizei.
Democraţie, tehnocraţie, popor, pieţe financiare... Aceşti termeni sînt reluaţi frecvent în ultimul timp pe tastatura comentatorilor. Felul în care Giorgios Papandreu şi Silvio Berlusconi au fost împinşi spre ieşire şi înlocuiţi cu experţi care corespund toţi aceluiaşi profil tipic – Lucas Papademos şi Mario Monti sînt economişti, au ocupat poziţii înalte în cadrul UE şi au lucrat pentru banca de afaceri Goldman Sachs – suscită întrebări legitime asupra guvernanţei Europei şi a responsabilităţii democratice.
DE ACELASI AUTOR Fiecare pentru sine Şapte ani de buget Obama, un aliat fără strălucire Elogiu lui Erasmus În afara atotputernicelor pieţe, cei doi principali acuzaţi sînt preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi, mai ales, cancelarul german, Angela Merkel. De acum celebrul "Grup din Frankfurt" – care reuneşte în jurul acestor lideri pe directoarea FMI şi preşedinţi ai diferitelor instituţii europene – alimentează fantasmele unui complot pentru a plasa ţările europene sub conducerea unui comitet conducător de inspiraţie germanică şi de natură riguroasă.
Dar hai să ne facem pentru o clipă avocaţi ai diavolului. După acordul din 26 octombrie asupra datoriei greceşti, anunţul unui referendum în Grecia anihila din start foarte fragilul progres reuşit înspre o rezolvare a crizei, iar Giorgios Papandreu, în ciuda calităţilor sale, s-a discreditat astfel în faţa prietenilor săi politici.
Cît despre Silvio Berlusconi – care dădea dovadă de mult timp de inaptitudine personală şi politică în a guverna –, nimeni nu se p
