Mircea Sandu şi Sepp Blatter au ajuns la destinaţie. Ştiu şi ei asta, de aceea sînt foarte nervoşi

Înainte de a fi preşedinte la FIFA, Sepp Blatter a luptat împotriva renunţării la portjartier în favoarea dresului. Tot ca preşedinte, dar al unei asociaţii feministe, World Society of Friends of Suspenders. Se întîmpla cu mult înainte ca elveţianul născut în 1936 la Visp, cantonul Valais, să intre în structurile de comandă ale fotbalului mondial. Născut să conducă, Blatter a îndeplinit o perioadă şi funcţia de secretar al Federaţiei Elveţiene de Hochei. Cum între sportul cu pucul şi cel cu mingea este legătura numită ofsaid, trecerea spre fotbal a venit ca o continuare a muncii creative a absolventului Academiei de Studii Economice din Lausanne. În 1975, Sepp a penetrat structurile FIFA ca director tehnic, avansînd rapid în postul de secretar general al forului de la Zurich. Practic, din 1981 pînă în 1998 Blatter a fost mîna dreaptă a lui Joao Havelange. Uneori şi mîna stîngă. Din 8 iunie ‘98, cînd Havelange s-a retras, Blatter a luat cu toate mîinile.

Mircea Sandu este mai vechi în funcţie decît şeful său pe linie ierarhică mondială şi a fost de la început de partea elveţianului. Asta chiar împotriva intereselor de moment ale României, care sub mandatul lui Johansson (contracandidatul lui Blatter în ‘98) nu a avut cel mai bun lobby la UEFA. Johansson s-a dus, prietenia Sandu-Blatter a rămas. Ultimele pupături datează de la inaugurarea Arenei Naţionale, de la meciul cu Franţa, cînd amicul din Zurich s-a făcut că nu vede gazonul lipit cu superglu şi colorat cu carioci italieneşti.

Eternul de la Casa Fotbalului cu nemuritorul de la FIFA au totuşi unele probleme în ultima vreme. Acestea au apărut tocmai din cauză că şi unul, şi celălalt îşi închipuie că au pact cu veşnicia. Dictatorii devin vulnerabili exact atunci cînd le dispare teama. Obrăznicia lui