Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eternul şi nemuritorul

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Mircea Sandu şi Sepp Blatter au ajuns la destinaţie. Ştiu şi ei asta, de aceea sînt foarte nervoşi

Înainte de a fi preşedinte la FIFA, Sepp Blatter a luptat împotriva renunţării la portjartier în favoarea dresului. Tot ca preşedinte, dar al unei asociaţii feministe, World Society of Friends of Suspenders. Se întîmpla cu mult înainte ca elveţianul născut în 1936 la Visp, cantonul Valais, să intre în structurile de comandă ale fotbalului mondial. Născut să conducă, Blatter a îndeplinit o perioadă şi funcţia de secretar al Federaţiei Elveţiene de Hochei. Cum între sportul cu pucul şi cel cu mingea este legătura numită ofsaid, trecerea spre fotbal a venit ca o continuare a muncii creative a absolventului Academiei de Studii Economice din Lausanne. În 1975, Sepp a penetrat structurile FIFA ca director tehnic, avansînd rapid în postul de secretar general al forului de la Zurich. Practic, din 1981 pînă în 1998 Blatter a fost mîna dreaptă a lui Joao Havelange. Uneori şi mîna stîngă. Din 8 iunie ‘98, cînd Havelange s-a retras, Blatter a luat cu toate mîinile.

Mircea Sandu este mai vechi în funcţie decît şeful său pe linie ierarhică mondială şi a fost de la început de partea elveţianului. Asta chiar împotriva intereselor de moment ale României, care sub mandatul lui Johansson (contracandidatul lui Blatter în ‘98) nu a avut cel mai bun lobby la UEFA. Johansson s-a dus, prietenia Sandu-Blatter a rămas. Ultimele pupături datează de la inaugurarea Arenei Naţionale, de la meciul cu Franţa, cînd amicul din Zurich s-a făcut că nu vede gazonul lipit cu superglu şi colorat cu carioci italieneşti.

Eternul de la Casa Fotbalului cu nemuritorul de la FIFA au totuşi unele probleme în ultima vreme. Acestea au apărut tocmai din cauză că şi unul, şi celălalt îşi închipuie că au pact cu veşnicia. Dictatorii devin vulnerabili exact atunci cînd le dispare teama. Obrăznicia lui

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diogo Jota, jucătorul lui Liverpool, a murit într-un accident de mașină

Gazeta Sporturilor acum o ora
Diogo Jota, atacant la Liverpool, a murit la vârsta de 28 de ani, scrie cotidianul spaniol .

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 5 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum o ora
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 2 ore
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic. Întrebat dacă are un raport în legatură cu aco

Judecătorii CCR care se vor retrage neagă că ar fi cerut vreo primă de pensionare/ „Niciunul nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani”

Gandul acum 20 minute
Trei judecători ai Curții Constituționale a României ar urma să se pensioneze începând cu 1 iulie 2025. În ciuda informațiilor care au ajuns în spațiul public, niciunul dintre magistrați nu a solicitat vreo primă de pensionare, se arată într-un comu

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

Ziua Constanta acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi se efectuează o serie de lucrări, care impun restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța, astfel: -până la ora 22.00, trafic restricționat pe pr

Nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România, spune Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Mediafax acum 3 ore
„Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de volumul flacoanelor – 250 ml, 500 ml sau 1 litru – există. Avem în prezent aproximativ 5 milioane de flacoane disponibile”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, problemele de aprovizionare în unele s

Prejudiciu de aproape patru milioane de lei în domeniul ridesharing, descoperit de inspectorii antifraudã la o societate din Dolj

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudã Fiscalã (DGAF) au descoperit, la o societate din judeţul Dolj, un prejudiciu de aproape patru milioane de lei în domeniul ridesharing. Potrivit inspectorilor

Vremea

București
acum

30°
joi

17°/33°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

28°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

31°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°