Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofensat, Vaticanul nu renunţă la acţiunea în instanţă împotriva firmei Benetton

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Grupul Benetton a retras poza cu aparentul sărut dintre papa Benedict al XVI-lea şi un lider musulman, însă Vaticanul s-a simţit atât de ofensat încât nu renunţă la intenţia de a da în judecată celebrul producător de îmbrăcăminte.

Campania “UNHATE” (Fără Ură), lansată miercuri de Benetton, a reuşit să provoace reacţii furioase la Casa Albă, Vatican, în lumea catolică şi în cea musulmană.

Campania se compune din mai multe fotografii aşezate două câte două astfel încât să dea impresia că persoanele din fiecare imagine s-ar săruta pe buze. Fotomontajele, care par reale, îi înfăţişează pe câţiva lideri importanţi la nivel mondial şi aflaţi în relaţii nu tocmai cordiale.

Astfel, premierul israelian Benjamin Netanyahu pare că-l îmbrăţişează şi sărută pe preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, preşedintele american Barack Obama pe liderul venezuelean Hugo Chavez, iar papa Bendict al XVI-lea, pe imamul Ahmed Tayeb (cel mai important lider musulman din Egipt).

Benetton a retras imediat reclama cu papa şi imamul, însă Vaticanul a fost atât de şocat de imaginea care atârna chiar şi pe unul dintre podurile din apropierea Sfântului Scaun, încât nu are de gând să renunţe la acţiunea în instanţă.

Chiar dacă poza cu papa a dispărut după doar câteva zile, strategia companiei a funcţionat încă o dată: campania Benetton este cunoscută pe tot mapamondul, iar firma şi-a consolidat imaginea de grup care combate ura şi apropie rase, religii şi culturi.

“UNHATE” nu este prima campanie a Benettonului care stârneşte controverse şi naşte discuţii ample. Dimpotrivă, grupul şi-a impus în cele câteva decenii de existenţă imaginea de brand care promovează egalitatea între oameni aparent diferiţi prin culoase, religie sau ideologie, prin campanii care au fost foarte contestate şi chiar atacate în instanţă.

Benetto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°