ROMÂNIA, PA! Claudiu Rădeanu câştigă într-o lună în Australia cât colegul lui din Iaşi în 11 luni. Începând cu 2007, avem 8.000 de absolvenţi de Medicină şi 10.000 de doctori care au părăsit ţara. Practic, toţi pleacă. Sursa: ARHIVA PERSONALĂ
La cei 28 de ani, Gabriel Mazilu poate spune că şi-a împlinit chemarea. E medic rezident în anul IV, chirurgie plastică, la spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. În 22 din cei 28 de ani de viaţă, Mazilu şi-a tocit coatele pe băncile şcolilor, în amfiteatre sau în sălile de operaţie ale spitalelor. Pentru tot acest efort, statul român îl plăteşte cu 1.800 de lei pe lună, la care se adaugă încă 180 de lei, sub formă de tichete de masă. În total, nici măcar 2.000 de lei pe lună (455 de euro).
Rezidenţii, o clasă tolerată în România
Absolvent al aceleaşi instituţii de învăţământ superior, Universitatea de Medicină din Iaşi, Claudiu Rădeanu a ales alt drum. Din 2007, Rădeanu lucrează la departamentul "medicină de urgenţă" din cadrul The Northern Hospital din Melbourne, Australia. Dr. Rădeanu a cochetat şi el un timp cu ideea de a face rezidenţiatul în România. Dar i-a trecut repede.
"Mediul e corupt, ineficient şi schimbările se fac foarte lent", şi-a motivat el decizia de a zbura 14.000 de kilometri până în Melbourne. Acum, Rădeanu câştigă în Australia 21.700 lei/lună (5.000 de euro), cât mai tânărul său coleg de la Iaşi în 11 luni.
În următorul an s-a dus ca medic în Marea Britanie pentru ca, în 2007, să ia drumul Australiei. "Medicii rezidenţi sunt o clasă tolerată în spitalele româneşti. În Marea Britanie şi Australia ei reprezintă principala forţă de muncă, ei duc greul spitalelor, sunt şefii de tură pe timpul nopţii, cei care iau deciziile", a declarat Claudiu Rădeanu. Acestea au fost motivele care l-au determinat să plece peste mări şi ţări. "În România numai garda 1 şi 2