Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profii dezaxaţi, greu de dibuit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 noiembrie 2011 · ·

Profesorii cu comportament deviant, cei obsedaţi sexual sau extrem de violenţi nu pot fi depistaţi: controalele psihologice anuale pe care sunt obligaţi să le facă sunt o simplă formalitate.

Un profesor de pian este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două minore, iar un asistent universitar a fost prins cu filme pornografice cu copii. Acestea sunt ultimele două cazuri care au stârnit indignarea unei ţări întregi. Ele fac însă parte dintr-o serie lungă în care dascălii ajung să nu mai fie modele de urmat. Acum doi ani, o învăţătoare şi-a dat afară de la ore una dintre eleve pentru simplul motiv că era de etnie rromă. La începutul anului, o profesoară din Iaşi i-a aplicat unui elev o corecţie dură: i-a ciuntit bretonul pe motiv că stătea cu părul în ochi. Un profesor de la Universitatea clujeană Babeş-Bolyai i-a condiţionat unei studente promovarea examenului de întreţinerea de relaţii sexuale cu el.

Testele pot fi păcălite

Din nefericire, astfel de situaţii devin din ce în ce mai des întâlnite în şcoala românească. Psihologii le pun pe seama lipsei de moralitate şi spun că astfel de comportamente nu pot fi depistate la testările de rutină. Mai mult, obligaţia profesorului de a se supune unui control psihologic anual se rezumă de cele mai multe ori la o simplă adeverinţă medicală formală. Violatori, perverşi sexual, bătăuşi, schizofrenici, oricare ar fi „păcatul" pe care-l poartă, astfel de profesori n-au ce căuta în şcoală. Legislaţia mult prea permisivă şi testele psihologice făcute de mântuială fac ca eliminarea acestor cazuri patologice din sistemul de învăţământ să fie greu de realizat.

În mod normal, dascălii ar trebui să treacă în fiecare an prin cabinetul psihologului şi prin cel al medicului de medicina muncii. Nu stă nimeni să verifice însă cât de serios sunt făcute aceste teste şi dacă în spatele caracterizării

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 29 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 33 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 28 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°