Meciul de fotbal din prima ligă germană dintre Koln şi Mainz, care ar fi trebuit să se joace sâmbătă, de la ora 16.30, a fost amânat pentru că arbitrul partidei a încercat să se sinucidă, informează Gazeta Sporturilor.
Arbitrul Babak Rafati, 41 de ani, german de origine iraniană, a fost găsit în camera lui de hotel, încercând să-şi taie venele. A fost transportat imediat la spital, unde a primit îngrijiri şi a supraveţuit tentativei.
Oficialii ligii germane de fotbal au considerat că arbitrul nu se află în condiţiile fizice şi psihice necesare pentru a conduce meciul şi au amânat întâlnirea. Asta în condiţiile în care suporterii celor două echipe începuseră deja să populeze arena din Koln.
Partida va fi reprogramată la o dată care nu a fost încă anunţată.
Şi în România s-au petrecut evenimente asemănătoare, în 2008, cînd arbitrul Sebastian Colţescu, 31 de ani la acea vreme, a încercat să se sinucidă, ameninţînd că se aruncă de la etajul unui bloc din Craiova.
Colţescu a renunţat pînă la urmă la idee şi a urmat tratament psihologic pentru a-şi reveni.

Şi în Rom