Fetele etichetate \"uşuratice\" folosesc adesea sexul ca monedă de schimb pentru afecţiunea bărbaţilor. Părinţii evită acest subiect, dându-le astfel credit \"să-şi facă de cap\". Sursa: SHUTTERSTOCK
Faptul că tinerii îşi încep viaţa sexuală de la vârste din ce în ce mai fragede poate fi semnul neglijenţei în familie şi al creşterii numărului de familii dezorganizate.
Fetele stigmatizate de societate pentru comportamentul lor sexual pot fi, de fapt, doar nişte victime inocente, spun psihologii. Aflaţi de la specialişti de ce apare promiscuitatea adolescentină şi cum poate fi evitată.
Cum apare devianţa sexuală
Principalul motiv pentru care apare comportamentul promiscuu în adolescenţă este lipsa unei vieţi de familie armonioase. "Nu toţi tinerii ajung la un astfel de comportament. Cei mai mulţi sunt copii neglijaţi, copii care provin de familii dezorganizate sau ai căror părinţi duc o viaţă dubioasă", explică psihoterapeutul Keren Rosner, de la cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.
În aceste condiţii, voit sau nu, adolescentului "i se dă credit prea devreme" să-şi facă de cap. Privat de afecţiunea părintească, el se orientează către persoanele care îi sunt imediat apropiate ca să umple golul din suflet.
Lucrurile se petrec însă diferit pentru băieţi şi fete. "Fetele caută afecţiunea, tandreţea, apropierea, în timp ce băieţii sunt atraşi sexual", spune psihologul. În condiţiile în care fiecare vrea să-şi satisfacă propria nevoie, fetele se văd nevoite să folosească sexul ca monedă de schimb pentru tandreţe, ori de câte ori simt nevoia de atenţie.
Adolescentă cu părinţi divorţaţi, dependentă de atenţie
Kerry Cohen, o scriitoare americană, de formaţie psihoterapeut, a devenit cunoscută în urma publicării mai multor romane cu tentă autobiografică ce tratează problema promis