Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, scrie, pe blog, că, dacă intenţia iniţială a "debarcării" sale de la Senat a fost suspendarea lui Traian Băsescu, pentru ca un alt membru PSD să fie preşedinte interimar, atunci "contravine logicii" ca partidul să cedeze funcţia unui reprezentat al puterii,potrivit Mediafax.
"Dacă intenţia iniţială a debarcării mele de la Senat a fost cu adevărat suspendarea lui Traian Băsescu, pentru ca un alt membru PSD să fie preşedinte interimar, atunci contravine logicii ca partidul să cedeze, tocmai în prag de suspendare, cea de-a doua funcţie în stat unui reprezentat al Puterii", menţionează Geoană, în postarea intitulată "O fractură de logică în povestea suspendării".
În opinia sa, în contextul în care USL deja a anunţat faptul că ia în calcul suspendarea, "în momentul în care funcţia de preşedinte al Senatului va fi vacantată PDL va face orice este necesar pentru a-şi impune propriul om la conducerea Senatului, iar acest lucru va face ca demersul de suspendare să îşi reducă din consecinţe".
"Din declaraţiile pe care le face preşedintele PSD înţeleg că dânsul nu are încredere în mine în eventualitatea în care aş deveni preşedinte interimar. Dar dacă eu făceam aşa cum propusese iniţial BPN şi PSD pierdea postul, preşedintele PSD ar fi avut mai multă încredere în Radu Berceanu sau Vasile Blaga?", adaugă Geoană.
PSD a cerut în 7 noiembrie în plenul Senatului înlocuirea din funcţie a lui Mircea Geoană cu senatorul Titus Corlăţean. Social-democraţii au solicitat introducerea unui asemenea punct pe ordinea de zi a şedinţei. Solicitarea PSD nu a fost supusă votului atunci în plen, iar în final şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum, astfel că nu s-a luat nicio decizie.
PSD a depus, luni, o cerere scrisă la Biroul Permanent al Senatului pentru "înlocuirea" lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al