ies rar şi cînd ies pereţii tremură tot mai vlăguiţi
după efortul expulziei. într-o zi
n-or să mai aibă destulă putere să-şi
împingă fătul afară de tot.
aici numai patul mai are puţină căldură umană.
şi eu dorm şi mă scufund în saltea şi ea mă
îmbucă tot mai de sus, de
umeri, de ceafă, de piept.
şi dorm acum pentru că mîine urmează
şi mîine să dorm şi în molusca pernei
nu mai contează dacă eu sînt eu sau eu –
salteaua se umflă şi mă scufundă încet în
întunericul ei dulce, fără speranţă, fără vedere,
se-nchide deasupra şi se lipeşte ca un plic la căldură,
placenta cearşafului abia mai îngăduie răsuflarea
şi mircea strigă trezeşte-te, dar eu nu-l mai aud
trezeşte-te, zice, dar eu nu.
la ce m-aş trezi şi cu ce-aş mai rămîne
dacă m-aş trezi în întregime?
Înainte de Revoluţia din 1989, în sistemul închis şi ideologizat în care literatura noastră trebuia să subziste, fiecare apariţie editorială importantă devenea un eveniment cu mare impact cultural şi social. Debuturile unor nume ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Dinescu sau Mircea Cărtărescu au fost îndelung şi elogios comentate, autorii trecînd rapid, prin filtrul criticii de întîmpinare, în conştiinţa publicului mai larg. „Şaizeciştii” au intrat, încă de tineri, şi în manualele şcolare.
DE ACELASI AUTOR Greşeli de tipar (I) Back To School Despărţirea de Constanţa Buzea Putem să nu ne certăm Treptele dobîndirii acestei popularităţi s-au rărit dramatic (pentru scriitori) şi s-au supraînălţat semnificativ după 1990, cînd interesul pentru poezie şi pentru literatură, în general, s-a văzut concurat de noile preocupări politice şi civice; şi cînd televiziunea, ziarele, internetul societăţii deschise au devenit mijloace facile de comunicare. Cu atît mai importantă este, în context, afirmarea lui
