Echipa feminină de baschet CS Nova Vita Târgu-Mureş a pierdut sâmbătă, în deplasare, a doua partidă din acest sezon, scor 57-45 (11-10; 18-4; 5-13; 23-18), în faţa singurei formaţii neînvinse a campionatului, CSM Târgovişte, partidă din cadrul etapei a X-a. Elevele lui Stacey Nolan au plătit tribut în primul rând datorită impreciziei aruncărilor şi au cedat într-o partidă care le era la îndemână. Ambele echipe au început partida cu apărări foarte agresive, fapt demonstrat şi de numărul mic de puncte înscrise. Gazdele au început mai bine jocul, conducând cu 3-0, după care mureşencele au preluat conducerea, până spre sfârşitul primului sfert, încheiat cu avantaj minim de partea gazdelor. Sfertul secund s-a dovedit unul nefast pentru oaspete, care au înscris doar 4 puncte, al doilea coş fiind reuşit spre finalul sfertului, la pauză diferenţa fiind de 15 puncte în favoarea dâmboviţencelor.
La reluare, Nova Vita părea o echipă capabilă să întoarcă rezultatul. Târgumureşencele au primit de această dată ele doar 5 puncte şi s-au apropiat la numai şapte puncte înaintea ultimei pauze, cu singuru sfert câştigat. Ratările au continuat însă, iar recuperările, îndeosebi în faza ofensivă au dat câştig de cauză echipei gazdă, cu o talie superioară. Totuşi, la jumătatea ultimului sfert, singura reuşită de trei puncte a mureşencelor (din 15 aruncări) a Veronicăi Hicks a relansat partida. Nova Vita s-a apropiat apoi la şase puncte, cu trei minute şi jumătate înaintea finalului, dar ratările au continuat exasperant şi gazdele s-au desprins din nou, la 49-35. Ultimul minut s-a jucat mai mult de la liniile de libere, dar nici acestea nu au funcţionat (s-au ratat 10, din 26). Mureşencele pierd a doua partidă din prima lor ediţie de campionat, dar rămân printre favoritele la primele patru locuri. După zece etape se menţin pe locul 4, după CSM Târgovşte, CSU Alba Iulia şi BC Teleo