Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri,(MECMA) Ion Ariton, a plecat astăzi într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU), la invitaţia ministrului Comerţului Exterior al EAU, Sheikha Lubna Bin Qasimi, a anunţat ministerul de resort. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri,(MECMA) Ion Ariton, a plecat astăzi într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU), la invitaţia ministrului Comerţului Exterior al EAU, Sheikha Lubna Bin Qasimi, a anunţat ministerul de resort.
Iniţiativa ministrului Ariton are ca scop dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări, după ce Emiratele au fost reprezentate la Forumul de Afaceri Româno-Arab din martie 2011, de la Bucureşti, chiar de către Bin Qasimi.
Potrivit MECMA, programul vizitei ministrului Ion Ariton în EAU cuprinde întâlniri cu ministrul omolog, Sultan Bin Saeed Al Mansoori, cu ministrul Energiei, Mohammed Bin Dhaen Al Hamli, dar şi cu ministrul Comerţului Exterior al EAU, Sheikha Lubna Bin Qasimi.
Conform datelor oficiale, în luna septembrie a acestui an, exporturile româneşti au înregistrat o creştere de 86,76% în EAU, principalele produse comercializate fiind uleiurile şi combustibilii, materialele plastice şi materialele de construcţii.