» Cu exact 60 de ani înaintea “Regelui”, Emil Berkessy semna cu FC Barcelona pentru doi ani un contract de 50.000 de pesetas pe sezon
» Pe 17 iunie 1934, Emil Berkessy devenea primul român care-şi punea iscălitura pe un contract cu celebra grupare catalană
» Cu toate acestea, ibericii aveau să-l ţină ascuns pe “Emilio” pînă pe 16 iulie, cînd făceau oficială trecerea sa în Spania
Născut în Oradea, trecut prin Valea Jiului, ajuns la Paris, via Ferencvaros.
Emil (Elemer) Berkessy s-a născut la Oradea, în 20 iunie 1905. Prin 1923, pleacă în Valea Jiului, pentru a evolua aici alături de ceilalţi doi fraţi ai săi. Joacă la CAM Petroşani pînă în 1928, apoi cei de la Ferencvaros pun ochii pe el. în 1932, Racing Paris, echipă galonată în acea vreme, fondată în 1882, pune ochii pe el. Este împrumutat, doi ani, la “pinguini”. Joacă senzaţional, ca mijlocaş central, iar spionii de la FC Barcelona îl iau în vizor. Transferul său la trupa iberică bate orice film.
Tip cult, stătea cu sora!
în 1934, preşedinte la catalani era Esteva Sala, antrenor Ferenc Platko, cel care fusese jucător la Barça iar ulterior avea să o pregătească pe Venus Bucureşti. Născut la Budapesta, e lesne de înţeles că-l cunoştea bine pe Emil. Aşa că Gispet, “vicele”, e trimis la Paris. Povesteşte el…
“Emilio era un timp cult, de familie bună. Unul dintre fraţii săi terminase ingineria, încă stătea cu sora sa, la Paris, pentru a fi ferit de tentaţiunile din capitala Franţei. Ştiam că este dorit de către cei de la Nacional de Montevideo, dar şi de Lille. Pe hîrtie, se afla sub contract cu Ferencvaros, de aici era împrumutat la Racing. Ungurii doreau să-l readucă acasă, aşa că rechini erau mulţi la uşa sa. Îl doream enorm, însă auzisem că e niţel accidentat, nu voiam să aruncăm banii pe fereastră. L-am văzut la un amical, cu Nisa parcă, m-am băgat în tribună, printre spect