La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, n-avem capitalişti. Avem doar corupţi.
Printre alte şiretlicuri folosite de procurori la interogatorii se numără şi aparenta libertate dată anchetatului de a sporovăi. Faţă în faţă cu victima, anchetatorul are fixat deja un obiectiv al iscodirii. Pentru a-l îndeplini, se cere ca anchetatul să renunţe la pândă. Or, cea mai bună formulă de a-l seda e să-l laşi să vorbească despre ce vrea el, întreţinând falsa atmosferă a unui taifas amabil.
La interogatoriile Mareşalului Antonescu din 14-17 aprilie 1946, Avram Bunaciu urmăreşte să obţină dezvăluiri compromiţătoare despre politicienii duşmani ai comuniştilor: Iuliu Maniu, în primul rând. Pentru asta, viitorul ministru al Justiţiei pune însă şi întrebări colaterale, ca ivite dintr-o curiozitate pură, de ascultător la o trăncăneală de bodegă. Mareşalul, deşi conştient de împrejurare, se lasă cu plăcere în voia unor paranteze la subiectul principal al interogatoriului.
Astfel se face că, la un moment dat, în etapa dedicată abdicării lui Carol al II-lea, vine vorba de Nicolae Malaxa. E curios de-a binelea Avram Bunaciu: „Malaxa era în raporturi bune cu Regele? De unde animozitatea între Dvs şi el?"
Răspunde prompt Mareşalul: „Nu m-a cunoscut. Eram contra lui Malaxa, deoarece ştiam în ce fel şi-a făcut el acea industrie. Era făcută din banii Statului, din contribuţia cetăţenilor, ceea ce a făcut el nu era mare lucru, oricărui om de pe stradă, dacă-i dai bani şi la dispoziţie mijloacele necesare, poate să facă ceea ce a făcut Malaxa. Dacă am spus Majestăţii Sale: «Dacă îmi dai mie posibilităţile lui, pot să fac acelaşi lucru ca el, cap să dirijez am»".
Aceste vorbe au fost spuse, în subsolul Ministerului de Interne, în seara de 14 aprilie 1946. De la interogatoriile la care au fost supuşi componenţii Lotului Antonescu au trecut peste şase decenii.
