Roş-albii au sărit la gîtul arbitrilor, pe care i-au acuzat că au luat decizii defavorabile lui Dinamo.
VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI
Cea mai încinsă fază a primei reprize s-a consumat în minutul 43. Ionel Dănciulescu a fost lansat în careu de Cătălin Munteanu, atacantul dinamovist a tras la poartă, dar mingea, care se îndrepta spre poartă, l-a lovit în mînă pe Grigore (foto 1 jos). La pauză, Ciobotariu şi Dănilescu le-au cerut socoteală "centralului" şi asistentului de pe acea parte, Gabriel Bîrjac.
Imediat după reluare, în minutul 51, "cîinii" au protestat vehement şi la adresa celui de-al doilea asistent, Eduard Dumitrescu. Alexe a scăpat pe contraatac, l-a lansat pe Dănciulescu, care a marcat. Golul său a fost însă anulat pe motiv de ofsaid, dar reluările TV au arătat că atacantul dinamovist era pe linie cu apărătorul sibienilor (foto 2 jos).
"De fiecare dată cînd jucăm acasă sînt greşeli în defavoarea noastră şi nu e în regulă. Sper ca brigada de arbitri să fi greşit azi la acele faze, nu să fi făcut intenţionat"
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
Moţi şi Munteanu stau cu Mioveni
Cosmin Moţi a revenit ca titular aseară în echipa lui Liviu Ciobotariu, după trei meciuri în care a lipsit din cauza unei contuzii forte pe coapsă. Stoperul de 27 de ani şi Cătălin Munteanu nu vor putea juca etapa următoare, contra lui CS Mioveni, întrucît aseară au încasat cel de-al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi sînt suspendaţi. Scarlatache va trece ca fundaş dreapta şi Luchin va face cuplu în centru cu Dragoş Grigore. Locul lui "Cap de zmeu" va fi luat de Pătraşcu. Cei doi suspendaţi vor reveni însă în Derby de România, cu Steaua.
Roş-albii au sărit la gîtul arbitrilor, pe care i-au acuzat că au luat decizii defavorabile lui Dinamo.
VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI
Cea mai încinsă fază a pri