O jurnalista din Marea Britanie, Natalie Pinkham, marturiseste ca, dupa 11 ani, s-a intors in orfelinatul din Slatina unde orfana Mirela i-a furat o particica din suflet, si a regasit fetita, acum in varsta de 14 ani, trista si fara nicio perspectiva.
In 2000, incepe Natalie sa povesteasca pentru Daily Mail, si-a petrecut vacanta de vara la Slatina, impreuna cu alti 15 voluntari, intr-un orfelinat.
Desi se asteptau la conditii dure, nimic nu-i pregatise pentru ce au gasit acolo: mirosul cu care s-au obisnuit cu greu, 20 de asistente pentru mai bine de 30 de copii.
Orfanii aveau personalitati diferite insa nu li se permitea dezvoltarea personalitatii - aveau aceeasi tunsoare si la fiecare trei zile isi schimbau hainele intre ei. Asta, cu toate ca Natalie a descoperit un dulap plin-ochi cu hainute de firma pentru copii, donate de britanici.
Natalie s-a atasat de Mirela, o orfana in varsta de trei ani, cu ochi caprui si timida, dar dornica sa interactioneze totusi cu ceilalti. La sfarsit, a plecat cu inima grea si acele cateva saptamani petrecute la Slatina au haituit-o pe Natalie, care a continuat sa pastreze fotografia micutei pe un perete in dormitor.
Rusine, vina si ... a doua vizita
Jurnalista marturiseste ca de-atunci a simtit rusine si vina si s-a tot intrebat ce s-a intamplat cu micuta, asa ca in ianuarie 2011, impreuna cu o echipa de filmare, s-a intors in Romania sa o caute pe Mirela.
La Slatina, a aflat ca fetita se afla inca in grija statului. A doua vizita a fost insa si mai socanta decat prima pentru jurnalista britanica. Mirela traia cu inca zece copii cu probleme mintale intr-un apartament cu doua camere. Se loveau intre ei, se leganau inainte si inapoi si dadeau semne de trauma.
Anii indelungati de neglijenta au marcat-o pe Mirela, care a crescut fara dragoste