Birocratia sta de foarte multe ori in calea fericirii unui copil orfan. Pot trece ani intregi pana cand un prichindel ajunge sa fie adoptat si sa-si gaseasca o familie potrivita. Timisorenii se sperie de legislatie si nu se inghesuie sa adopte copii. Cei care se decid totusi sa o faca se lovesc de procedura stufoasa si pana la urma renunta.
„Este un mare tam-tam pe tema legislativa, incat cine doreste sa adopte stie ca este foarte greu si dureaza foarte mult. Cine nu e suficient de determinat se impotmoleste in sistem, care este destul de complicat”, explica Simona Czudar, presedintele Asociatiei pentru Promovarea Adoptiei.
Problema este in legislatie, pentru ca numarul copiilor care stau in centrele de plasament chiar si patru sau cinci ani pana sa-si gaseasca o familie este foarte mare. Asta pentru ca, inainte de a-i da spre adoptie, autoritatile incearca sa-i reintegreze pe copii in familia naturala. Acest proces presupune chiar si cautarea rudelor pana la cele de gradul patru.
Unul dintre timisorenii care au hotarat sa adopte un copil este Marian. Acesta a incercat ani buni, impreuna cu sotia lui sa conceapa un copil. Nu au reusit asa ca au apelat la adoptie. Marian a demarat procedurile legate de adoptie in anul 2008, an in care s-a nascut si copilul pe care il creste acum alaturi de sotia lui ca pe propriul copil. Cei doi au trait luni de zile cu gandul ca oricand, mama naturala a micutului pe care ei l-au adoptat poate sa-l ceara inapoi.
„Am inceput acum trei ani, iar copilul s-a nascut in noiembrie 2008 si a fost abandonat de mama lui naturala, care avea 19 ani. Ea a venit apoi la Directie si a zis ca vrea sa-l ia inapoi. A dat in judecata Directia de Asistenta Sociala, dar nu s-a mai prezentat la termenul de judecata, asa ca a pierdut copilul. Am trait intr-un stres continuu, pentru ca in doi ani putea sa-l ia acasa. Abia in 20
