Şoferul care a provocat accidentul de duminică din judeţul Dâmboviţa, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor patru, după ce maşina în care acestea se aflau a lovit un cap de pod, rupându-se în două, consumase băuturi alcoolice, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, iniţial niciunul dintre răniţi nu a recunoscut cine a condus maşina în momentul producerii accidentului, oamenii legii stabilind că este vorba despre un bărbat de 28 de ani, care consumase băuturi alcoolice.
"S-a stabilit că la volan a fost un bărbat de 28 de ani, din satul Habeni, comuna Bucşani, iar cei patru pasageri, inclusiv cel de 17 ani care a decedat, sunt din aceeaşi localitate. Şoferul are permis de conducere din anul 2010 şi era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în condiţiile în care niciunul nu a recunoscut iniţial cine a condus maşina, celor patru răniţi li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Toţi patru sunt internaţi în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, şoferul fiind în stare gravă, cu fractură de femur şi este suspect de ruptură de splină. Ceilalţi pacienţi, cu vârste de 21, 31 şi 34 de ani, au contuzii şi traumatisme mai uşoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, comisar Mihaela Savu.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.
Surse din cadrul anchetei spun că cei cinci se întorceau de la o petrecere la un restaurant din zonă.
Din primele date ale poliţiştilor a reieşit că autoturismul marca Opel Vectra a fost distrus în totalitate şi aparţine tatălui pasagerului de 31 de ani, rănit şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
O persoană a murit, iar alte patru au ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte, în urma unui accident rutier care a