Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria şi Turcia vor semna un acord pentru conectarea conductelor de gaze

Publicat in Cancan, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Statul bulgar, care primeşte aproape tot necesarul de gaze de la grupul rus Gazprom, încearcă să diversifice furnizorii şi rutele de transport prin construcţia unor conducte de legătură cu Turcia, Grecia, România şi Serbia.

"Bulgaria şi Turcia vor semna un acord politic, care va stipula că proiectul este de importanţă strategică pentru ambele ţări", a afirmat Traikov după o întâlnire cu omologul său turc Taner Yildiz, la Istanbul. "Gazoductul bulgaro-turc, împreună cu conducta de interconectare cu Grecia, va permite aprovizionarea cu gaze caspice a ţării şi a regiunii, precum şi aprovizionarea mai ieftină de la un terminal de gaze naturale lichefiate", a spus ministrul.

Noua conductă, de 77 de kilometri, va avea o capacitate de până la trei miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea de a fi dublată", a precizat Traikov. Ministrul a anunţat în această săptămână că Grecia va avea prima conducta care va intra în exploatare şi ar putea fi folosită pentru transportul de gaze din Azerbaidjan în Bulgaria, din 2014.

Statul bulgar, care primeşte aproape tot necesarul de gaze de la grupul rus Gazprom, încearcă să diversifice furnizorii şi rutele de transport prin construcţia unor conducte de legătură cu Turcia, Grecia, România şi Serbia.

"Bulgaria şi Turcia vor semna un acord politic, care va stipula că proiectul este de importanţă strategică pentru ambele ţări", a afirmat Traikov după o întâlnire cu omologul său turc Taner Yildiz, la Istanbul. "Gazoductul bulgaro-turc, împreună cu conducta de interconectare cu Grecia, va permite aprovizionarea cu gaze caspice a ţării şi a regiunii, precum şi aprovizionarea mai ieftină de la un terminal de gaze naturale lichefiate", a spus ministrul.

Noua conductă, de 77 de kilometri, va avea o capacitate de până la trei miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea de a fi dublată", a precizat Traikov. Minis

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 2 ore
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Atacul israelian asupra Beirutului s-a soldat cu cel puţin 11 morţi

News.ro acum 42 minute
Cel puţin 11 persoane au fost ucise, vineri seară, în urma unui bombardament israelian în centrul Beirutului, a anunţat apărarea civilă libaneză, citată de Reuters. . Agenţia oficială de presă libaneză a declarat că o clădire cu opt etaje a fost dis

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 3 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 51 minute
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum 3 ore
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/3°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°