Daca ar fi trait, in acest plumburiu noiembrie, Monica Lovinescu implinea 88 de ani. E mai mult decat dureros cand un suflet altruist si de mare valoare isi lasa semenii. Rare sunt reperele pe care divinitatea le planteaza in gradina umanitatii. De aceea, pentru acesti impecabili profesori de moralitate uitarea omeneasca nu trebuie sa functioneze.
Este un pacat insusit si implacabil. Ne ascundem rusinati, incercand sa cautionam vina cu putin credibilul "asa e datul". Om de litere, ziarist, critic literar, cunoscut comentator radio, Monica Lovinescu a avut o dubla misiune. Sa cinsteasca aura unui ilustru nume si sa despovareze spiritualitatea poporului sau greu incercat de totalitarismul comunist.
A reusit cu magna cum laude. Nimeni si nimic nu i-au putut intina constiinta si constienta. Acelea de a mentine vie speranta unei natiuni cumplit asuprite, ce s-a lovit decenii de-a randul cu capul de zidul unor capiati. Marea doamna Lovinescu a slujit un ideal fara emfaza, dar si fara compromisuri. A ajutat-o un nivel de profesionalitate maxim.
Intr-o neobosita lupta cu sistemul politic din enclava numita Romania de dinainte de 1989, teritoriu concentrationar, un Auschwitz fara crematorii, riscand sa se transforme intr-o suprafata de care s-ar fi putut interesa in final doar antropologii.
Frumusetea interioara a Monicai Lovinescu s-a manifestat multiplu si sub forme variate. Stau marturie cartile publicate: "Unde scurte", "Intrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Stefan Lupascu si Grigore Cugler", "Jurnal", "La apa Vavilonului" etc.
Dar si emisiunile bisaptamanale de la Radio Europa Libera. "Actualitatea culturala romaneasca" si "Teze si antiteze la Paris" erau prilejuri de mangaiere launtrica pentru ascultatorii din tara. Vocea sa cu timbru usor baritonal oblojea tristeti, neajunsuri, frustrari pentru care con