M-am gândit multă vreme dacă ar trebui sau nu să scriu aceste rânduri. Într-o bătălie electorală fătă miză pentru cetăţeni, şi am să explic imediat de ce, a mai vorbi despre PD-L, PSD, PNL sau UDMR pare a fi doar o iniţiativă în gol. Totuşi îmi voi îndrepta atenţia spre cel care a fost mult timp cel mai mare partid al opoziţiei, PSD. Am aşteptat o reformă reală, una care să implice nu schimbarea unor lideri de prima mână cu unii de mâna a doua, o schimbare reală care să implice mentalităţi, instituţii interne, corectitudine şi obiectivitate. Nu mi-a fost dat să trăiesc, încă, acele momente. În schimb observ nişte omuleţi ce se închipuie mai importanţi decât sunt, mai precoce decât omuleţii puterii sau chiar mai inteligenţi. Unii dintre ei au sărit ba într-o barcă politică ba în alta, dar au învăţat de la confraţii lor bolşevici că a acuza, a fi vehement, a minimaliza interlocutorul, a ridiculiza sunt arme politice perfecte. Aşa şi sunt,cel puţin atunci când doreşti să te faci stăpân pe latifundia politică, sau atunci când te visezi un mic Stalin al partidului tău. Pe mine unul mă sperie limbajul agresiv practicat de unii pesedişti, mă sperie lipsa de viziune ascunsă sub discursul violent, dar poate cel mai tare mă sperie discursul justiţiar al unor indivizi ce nu sunt capabili să-şi respecte propriul statut.
Nu mă interesează Geoană, e un personaj ce şi-a dat autogol şi nu o singură dată, nu mă interesează nici Victoraş, cum îl alintă unii, ajuns în fruntea unui partid înainte de a fi devenit un lider politic real. Sincer sunt sătul de personaje umflate cu pompa şi care ne prezintă corupţii lor mai "curaţi şi mai albi" decât corupţii celorlaţi. Am o singură mare întrebare: cât timp le mai trebuie pentru a renunţa la ipocrizie? Atât, în rest aştept trezirea la realitate a celor ce conduc un partid numit PSD.
M-am gândit multă vreme dacă ar trebui sau n
