Şeful social-democraţilor, Victor Ponta, a declarat că felicită DNA pentru acţiunea faţă de "centrele de putere ale PDL" - Cluj, Braşov, Arad - şi că va acorda acestei instituţii tot sprijinul său şi al USL pentru a rămâne independentă.
"La nivel politic, fenomenul cel mai important este de fapt această acţiune a DNA faţă de centre de putere ale PDL - Clujul este unul dintre ele, Braşovul, Aradul - care dezvăluie nu faptul că domnul Apostu sau domnul Scripcaru ca persoane erau problema sau sunt problema, reprezintă problema nostră a României, ci un sistem politic prin care banii se duc către oamenii partidului aflat la guvernare, după care sunt la rândul lor distribuiţi", a spus Ponta, citat de Mediafax, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV.
Întrebat de moderator dacă felicită DNA pentru această acţiune, Ponta a răspuns: "Da, cred că DNA, dacă va ţine un mod mai profesionist şi obietiv - eu nu cred că DNA trebuie să cerceteze doar pe cei de la putere, deşi, sigur, pe principiul corupţia se leagă de putere, nu de opoziţie, dar corupţia e corupţie, atât timp cât DNA se concentrează mai puţin pe a crea ştiri şi pe a da pe surse tot felul de lucruri şi loveşte în ceea ce înseamnă vârfurile iceberg-ului, vârfuri care se văd, ale corupţiei - da, DNA va avea din partea mea şi a USL tot sprijinul pentru a rămâne o instituţie independentă."
Victor Ponta a admis, răspunzând altei întrebări, că nu PDL a "descoperit roata" în ceea ce priveşte corupţia, dar a susţinut că PDL a "perfecţionat-o".
"Nu au descoperit acum roata, dar au perfecţionat-o. PSD a fost la guvernare cu adevărat până în 2004, suntem în 2012. Putem oricât de mult să judecăm PSD pentru ce a fost", a spus Ponta.