Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendarea lui Băsescu, un gest ridicol

Publicat in Adevarul, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Politica este un lucru prea serios pentru a putea fi lăsată avocaţilor.

O entitate enigmatică, numită „juriştii USL", ar trebui să ne spună azi dacă preşedintele Băsescu trebuie sau nu suspendat. Constituţia, legile şi cutumele noastre politice lasă loc atâtor interpretări şi excepţii, încât, cu argumente avocăţeşti, poţi face din alb negru şi din negru alb. Doar că politica este un lucru mult prea serios pentru a putea fi lăsat exclusiv pe mâinile avocaţilor.

Refuzul declarat al preşedintelui de a aplica fie şi o eventuală decizie a Curţii Constituţionale privind indexarea pensiilor şi revenirea salariilor la cotele dinainte de tăiere poate fi considerat, avocăţeşte, un îndemn la nesocotirea unor soluţii judecătoreşti. Politic însă, lucrurile sunt mai delicate.

Într-o lume ameninţată de furtuna financiară, într-o Europă ce pârâie din toate încheieturile, Traian Băsescu a adoptat poziţia marţială a liderului cu fruntea brăzdată de grijile ţării. Nu mai iese la restaurant, nu mai stă la şpriţuri cu Gigi Becali, nu mai sparge seminţe pe stadion, nu se mai ia de ziariste. Acum luptă cu criza şi face politică mare cu Angela Merkel.

Această schimbare de comportament, în contrast cu plezirismul afişat de opozanţii lui, are un efect important asupra alegătorilor gata să părăsească barca partidului de guvernământ, nemulţumiţi de scăderea nivelului de trai şi de creşterea corupţiei. „Cel puţin, Băsescu ştie ce face", îşi spun mulţi acum. Nu sunt ei atât de numeroşi pentru a aduce victoria în alegeri a PDL, dar pot fi suficienţi pentru a face din USL un câştigător fără majoritate parlamentară absolută, ceea ce ar echivala cu înfrângerea opoziţiei.

Este adevărat, „schimbarea la faţă" a preşedintelui Băsescu are în ea ceva prefabricat şi ascunde interese electorale. Oricât e el de abil, preşedintele nu ar putea rezista unei dezbateri solide asu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă, după dezvăluirile privind inundarea satelor româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014: Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte!

News.ro acum 47 minute
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidenţială, după dezvăluirile acestuia privind decizia de a inunda satele româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014. ”Victor, ia măcar acum o d

Parchetul European trimite în judecată 12 inculpați pentru o fraudă de milioane de euro cu proiecte IT în România

HotNews acum o ora
Parchetul European din Bucureşti (România) a înaintat, în această săptămână, Tribunalului Bucureşti un rechizitoriu împotriva a 12 inculpaţi (şase persoane fizice şi şase societăţi comerciale), în urma unei anchete privind o fraudă în valoare de 9,5

Manevră Apple împotriva tarifelor lui Trump: sute de tone de iPhone-uri, aduse cu avioane cargo din India

Adevarul acum 39 minute
Analiștii au avertizat că prețurile din SUA la telefoanele iPhone ar putea exploda, dată fiind dependența Apple de importurile din China, ţară care este vizată de cele mai mari tarife anunţate de Trump.

Bogdan Peșchir rămâne în arest preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 5 a decis joi ca Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, să rămână în arest preventiv. Magistrații i-au respins lui Peșchir o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judici

Ministrul Energiei - „La această oră peste 30% din energia României este produsă de eoliene“

Ziua Constanta acum 13 minute
La această oră, peste 30% din energia României este produsă de eoliene, conform unui comunicat transmis de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acest prag simbolic este un semnal clar: tranziția energetică este în desfășurare, iar România se poziț

Uniunea Europeană îşi suspendă contramăsurile la taxele vamale impuse de Donald Trump

Ziua Constanta acum o ora
Uniunea Europeană îşi va suspenda răspunsul la taxele vamale impuse de SUA pentru "a da o şansă negocierilor", a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Dacă negocierile nu sunt satisfăcătoare, contramăsurile noastre vor int

Proiect Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân ar putea să fie obligatorie

Ziua Constanta acum o ora
Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câ

BNR atrage atenţia asupra intensificării unor tentative de fraudă în numele Băncii Naţionale a României. ”BNR nu solicită niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informaţii confidenţiale”

News.ro acum o ora
Banca centrală anunţă că, în ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, - apeluri telefonice, mesaje şi site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituţii bancare sau a unei autorităţi a s

Ministrul Mediului anunţă modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor: Voi propune eliminarea intervenţiei graduale, voi lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în legătură cu situaţia cu care se confruntă

News.ro acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat joi modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor, el precizând că va propune eliminarea intervenţiei graduale şi va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în le

VIDEO Antrenorul din Superligă și-a anunțat azi plecarea de la echipă: „Chiar așa, nu fac nimic bun?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Marius Măldărășanu (49 de ani) a anunțat oficial că o va părăsi pe Hermannstadt la finalul acestui sezon, când îi va expira contractul. în urmă cu 3 zile despărțirea iminentă dintre club și antrenor.

Vremea

București
acum

10°
joi

-0°/12°
vin.

-2°/11°
sâm.

3°/10°
dum.

6°/15°
Iasi
acum

joi

0°/6°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

12°
joi

0°/13°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/7°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

-1°/10°
vin.

-4°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/19°