Având în vedere faptul că toată presa din ultima săptămână s-a referit pe larg la procedura de declarare a morţii din vechea legislaţie prin trimitere la un caz concret şi extrem de mediatizat, am considerat util să prezint săptamâna aceasta prevederile Noului Cod Civil cu privire la declararea judecătorească a morţii, prevederi diferite faţă de cele din vechea legislaţie şi care se aplică doar în cazul persoanelor dispărute după 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a codului.

Astfel, conform art. 49 al Codului civil în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.

Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.

Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie. Soluţionarea cererii de declarare a morţii se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii.

Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii