Şapte incendii de pădure şi de lizieră de pădure s-au înregistrat în acest an, pe raza judeţului Mureş, majoritatea pe raza ocoalelor silvice private, a anunţat, vineri, şeful Direcţiei Silvice Târgu-Mureş, Vasile Miculi. ”Anul acesta am avut şapte incendii limitrofe fondului forestier – zona Sighişoara, Sovata, Reghin, Răstoliţa. La Reghin au fost incendii în fondul forestier al statului, a fost afectată o suprafaţă de un hectar, 30 de metri cubi arşi, acolo avem un prejudiciu de 2.500 – 3.000 de lei, în rest incendiile au fost la liziera pădurii. Până acum nu au fost depistaţi autorii pentru vreunul dintre incendiile care au avut loc”, a declarat Vasile Miculi, citat de Agerpres.