Sunt sigură că dimineţile la Lisabona ar fi fost mult mai greoaie, mult mai posomorâte dacă în lista cu deserturi portugheze nu ar fi existat, pe lângă multe alte combinaţii interesante, un minunat preparat numit Pastel de Nata. În traducere – Prăjitură de Frişcă. Nu e chiar aşa, nici nu ştiu, de fapt, ce conţine exact acest fel de mâncare, mi-a fost teamă să aflu mai multe decât credeam că am nevoie să ştiu şi, acum, când timpul şi distanţa îşi spun cuvântul, aproape că îmi pare rău că nu am fost mai insistentă şi nu m-am documentat cum trebuie, la momentul potrivit.
Am căutat în multe cărţi de bucate o reţetă convingătoare, m-am uitat şi pe internet, dar am senzaţia că secretul acestei prăjituri e, cu adevărat, bine păzit de graniţele ţării de vest, aşa cum povestesc legendele. Se spune că acest foitaj cu cremă de ou este o invenţie, de la începutul secolului al XIX-lea, a unor călugări din Lisabona, oraş în care şi astăzi există o faimoasă cofetărie care serveşte Pasteis. În acest loc, situat aproape de Mosterio dos Jeronimos, unde s-a inaugurat o adevărată fabrică, plină de farmec pentru turişti, dar şi pentru localnici, prăjiturelele se numesc Pasteis de Belem, şi nu Pasteis de Nata, pentru că se pare că reţeta lor e puţin diferită de ceea ce se găseşte în restul localurilor din capitală. Şi felul în care se servesc e altul: în Belem, unde e mereu coadă mare la casă, preparatul se serveşte cald, stropit cu zahăr pudră şi cu scorţişoară.
Nu ştiu dacă, într-adevăr, aceea este cea mai reuşită variantă a acestui desert, dar e clar că de acolo a început totul. Totuşi, dacă mi-ar fi spus cineva că e nevoie să aleg un singur Pastel de Nata din tot ce se găseşte în Lisabona, cu siguranţă aş fi optat pentru cel care se vindea la bufetul Facultăţii mele de Litere. Cei care cunosc mai bine reţete şi tehnici culinare m-ar putea contrazice. Nu am pute
