Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înghiţiţi de Balaur! Vaslui - Pandurii 3-2!

Publicat in Pro Sport, duminică 20 noiembrie 2011 ·

FC Vaslui a câştigat în minutul 90+4 partida de ieri cu Pandurii. Oaspeţii au fost conduşi cu 2-0, au revenit la 2-2 în minutul 91, dar au pierdut în prelungiri după o greşeală de marcaj la Balaur.

Încă din primele minute a fost destul de clar că Petre Grigoraş a venit la Vaslui să câştige sau, cel puţin, să ia un punct. Cu un trident ofensiv format din Grigoraş, Lemnaru şi Maxim, "pandurii" au intrat în forţă în meci şi i-au ţinut pe vasluieni în propria jumătate destul de mult încât să ridice câteva semne de întrebare pentru cei aproape 4.000 de spectatori care au înfruntat frigul de la Vaslui. "Dulăul" nu şi-a făcut însă şi el temele, iar surpriza Buhăescu a lovit în minutul 19, după o pasă a genialului Sânmărtean. Gorjenii au contrat rapid, dar Nistor şi Voiculeţ au ratat din poziţii ideale în faţa unui Cerniauskas inspirat. Finalul de primă repriză nu avea însă să aducă egalarea, ci dublarea avantajului moldovenilor. În minutul 40, Robert Dumitru a pus mingea pe var prea uşor după un duel între Voiculeţ şi Sânmărtean, iar Wesley a închis repriza: 2-0.

Final de infarct

"Pandurii" nu s-au predat nici la 0-2. Au ieşit şi mai motivaţi de la cabine. Şi, după trei ocazii în doar 10 minute, efortul lor a fost răsplătit. În minutul 59, Nistor inventează un şut senzaţional de la 13 metri, iar mingea poposeşte cuminte în vinclul porţii lui Cerniauskas. Apoi iese la rampă Batin. În minutul 62 şi 65, atacantul adus de la CFR îl întinde serios pe portarul lituaninan. Moldovenii nu au luat în seamă avertismentele vârfului gorjenilor, iar acesta egalează în minutul 90. Hizo se prăbuşeşte pe bancă, iar Porumboiu nu mai schiţează niciun gest la oficială. Meciul nu era însă jucat. În minutul 90+4, Balaur înscrie golul de trei puncte după o lovitură de colţ, fază la care defensiva lui Grigoraş s-a comportat ca într-un meci de Liga a III-a.

Nu s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 16 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 58 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 44 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°