PREGĂTIT. Alături de preşedintele Ligii, CANCAN de weekend a testat chiar înainte de deschidere mâncărurile alese pregătite la restaurantul BogdaniÎncă de la alegerea locului, restaurantul Bogdani s-a încadrat în cele mai înalte standarde. A fost aşezat pe spaţiul fostului bar regal Maxim, la câţiva paşi de Casa Centrală a Armatei. Pe vremuri, locul era frecventat de oamenii de cultură şi de bogătaşi, iar aici puteau fi ascultaţi artişti ca Maria Tănase, Ioana Radu sau Gică Petrescu. "600 de metri pătraţi, la cota 0 a Bucureştiului", ţine să precizeze Mitică Dragomir despre restaurant. Amenajarea a durat un an, iar localul va dispune de personal sută la sută profesionist.
Bucătarul este adus de la Londra
ARTĂ. Pentru prepararea delicateselor de la Bogdani, bucătarii fac de muLte ori şi spectacol Dragomir ne îndeamnă să vedem bucătăria, acolo unde specialiştii sunt gata să pregătească mâncărurile cele mai alese. "Am ospătari profi, iar bucătarii sunt aduşi din străinătate. Toţi sunt oameni cu mare experienţă, care au lucrat pe vase de croazieră. Bucătarul are trei stele Michelin", explică mândru şeful Ligii. Cel la care se referă a fost recomandat de Viorel Păunescu. Omul a gătit mulţi ani la hotelul Lido, iar în 2001 a plecat la Londra, unde a fost bucătar-şef la un restaurant de lux.
Dumitru Dragomir l-a readus în România pentru a da savoare mâncărurilor de la Bogdani. Prima comandă a fost pregătită special pentru CANCAN de weekend şi a fost aleasă dintr-un meniu plin de cele mai tentante mâncăruri. Printre acestea se regăsesc ciorba de coadă de viţel, friptura de cocoş pitic şi muşchiul de viţel la grătar, pregătit într-un mod unic.
Fructe de mare cu Păunescu la Liége
Alături de Dumitru Dragomir se poate povesti o viaţă. "Pentru acest restaurant m-am inspirat din toată lumea, de la toate restaurantele care mi-au plăcut şi la