Dansez îndoită de la mijloc ca o îmblânzitoare de șerpi în Rajahstan. E frumos să dansezi, dar nu cu nisip în ochi și în unghi de nouăzeci de grade între toți obtuzii. Am traversat tot deșertul încins cu tălpile goale pînă am făcut o crustă de oțel pe margini. Nu mai știu să merg pe vârfuri pe cât am deprins bătutul din pinteni și cadența militară în pășitul de duminică.
Nu e uşor să eviţi tragismul când te trezeşti cu nisip în ochi și mâini în gât când tu ai prefera să jubilezi la soare și să râzi tâmp la un specimen masculin aparent prolific pe exterior. Am trăit pe propria-mi piele frumosul și găunosul, ca să spun așa, crezând că mă scutesc de drame de imagine și frustrări în exprimare, dar n-am făcut decât să-i mân cămilele în cerc, eu la pas și el călare, șantajându-mă cu neputința mea de fată îndoită și cocoșată. Să nu fiu nerecunoscătoare, am învățat să scuip în sân la fiecare minciună, să fiu expertă în vorbitul printre dinți, să nu îmi fur singură căciula și să nu primesc mai mult decât pot da înapoi.
Deshidratată și descentrată, l-am otrăvit cu sânge rece și blesteme taciturne. Unul dintre noi trebuia să bea ultima gură de apă pentru a trece pârleazul, și el deja avea prea mult bagaj. Se oferea să îl care și pe-al meu de a înduioșat toate cămilele. Eu mi-am atras toate flegmele mârțoagelor și desconsiderația proniei divine. Am auzit că încă o lălăie în purgatoriu cu 47 de claustrate, cu finalizări, surprize și ieftineli.
…
În toată căldura asta, mă privesc de pe canapea cum mi se închid porii în timp real. Cum o gaură de ac nu vrea să îmi jignească tegumentele lângă o cicatrice veche de vaccin comunist. Arată comod și gospodin. Mâna mea stângă ar putea sta lejer lângă un tirist din ăla din coșmarurile mele cele mai libidinoase. Adâncitura asta fără simetrie și formă lângă brațul lui sedentar și acneic. Îmi cad ochii în proiecții d
