Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un medicament "revoluţionar" în tratarea cancerului, interzis în America şi Marea Britanie

Publicat in Antena 3, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Un medicament revoluţionar folosit în tratarea cancerului naşte controverse după ce agenţia de reglementare americană pentru alimente şi medicamente a sistat subvenţionarea lui în cazul bolnavilor de cancer la sân.

Motivul: medicamentul ar provoca prea multe reacţii adverse. Aceeaşi măsură a luat-o şi serviciul naţional de sănătate din Marea Britanie. Medicamentul este încă folosit pentru tratarea bolnavilor de cancer în spitalele din România şi în cele din Uniunea Europeană.

Medicamentul care naşte controverse este considerat revoluţionar în tratamentul tumorilor localizate în creier, plămâni, rinichi sau colon. Rezultatele au fost însă bune şi în cazul pacienţilor bolnavi de cancer la sân. Folosit împreună cu chemioterapia, medicamentul contribuie la micşorarea tumorii şi cu 50%.

Studiile au arătat că medicamentul a prelungit viaţa pacienţilor aflaţi în stadiu avansat de boală. Efectele secundare i-au îngrijorat însă pe specialişi. La unii pacienţi, tratamentul distrugerea sistemului nervos periferic, provoca hemoragii sau perforarea intestinelor.

Autorităţile americane au decis să scoată medicamentul de pe lista celor subvenţionate, în încercarea de a descuraja folosirea lui.

Aceeaşi hotărâre a fost luată în sistemul public de sănătate britanic. Medicamentul poate fi obţinut în particular de britanicii care suportă costurile. De aceea mulţi îşi fac tratamentul în Uniunea Europeană, unde este încă subvenţionat.

În România medicamentul încă este folosit în tratarea bolnavilor de cancer.

Calculele autorităţilor britanice au arătat că tratamentul complet al unui pacient cu acest medicament durează zece luni şi costă 21.000 de lire sterline.

Un medicament revoluţionar folosit în tratarea cancerului naşte controverse după ce agenţia de reglementare americană pentru alimente

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 15 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 47 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 15 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°